Unirea Maramureşului cu România a fost proclamată pe 1 Decembrie 1918 în Rezoluţia Marii Adunări Naţionale de la Alba Iulia, provincial fiind socotită ca făcând parte, împreună cu Sătmarul şi Crişana din aşa numita Ţară Ungurească (vechiul Partium). Cu ocazia împlinirii a 95 de ani de la Marea Unire, la Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Maramureş poate fi vizitată o expoziţie temporară, dedicată acestui eveniment.
Populaţia românească şi ruteană din Maramureş s-a pronunţat pentru încorporarea întregului Maramureş la România, însă Conferinţa de Pace de la Paris a acordat României doar partea sudică a acestuia, delimitată la nord de râul Tisa.
La 29 septembrie 1918, Bulgaria a semnat armistiţiul de la Salonic, ceea ce a grăbit ieşirea din război a monarhiei austro-ungare. Pe 1 octombrie 1918, când încă statul dualist nu încheiase armistiţiul, Congregaţia Comitatului Maramureş a ţinut o şedinţă festivă în care i-a constrâns pe reprezentanţii românilor de loialitate faţă de Ungaria. Reprezentantul român, preotul Darie Vlad, a fost ameninţat cu redeschiderea procesului de spionaj şi trădare de patrie ce-i fusese intentat în 1915. Declaraţiile luate cu acest prilej au fost folosite în Parlamentul de la Budapesta când, pe 18 octombrie, Alexandru Vaida-Voievod a citit cererea de autodeterminare a românilor din cuprinsul monarhiei dualiste. Drept răspuns, deputatul de Maramureş Mihaly Peter a prezentat declaraţii de loialitate, pretinzând că locuitorii maramureşeni nu au nimic împotriva poporului maghiar şi că vor să fie în continuare parte a Ungariei.
Pe 3 noiembrie 1918, Austro-Ungaria a semnat armistiţiul de la Villa Giusti. Ostaşii întorşi acasă cu întregul echipament militar au constituit gărzi naţionale în fiecare sat din Maramureş.
Pe 22 noiembrie, la Sighetu Marmaţiei, a fost organizată o adunare naţ
