Acum ştiu că totul e din familie
O gropiţă-n obraz, o sprînceană prea albă,
Creanga cu spini ţintind omoplaţii
Plînsul peste plînsul din burtă
Pe care nu-l poţi îndoi ca pe-o hartă
Şi nici ca pe-un foc peste care
Crezi că eşti gata să sari.
Acum ştiu că totul se ia
Şi se pune de-a valma într-un bagaj
La început plin doar cu aer
Doldora apoi de ce-ai adunat
Pînă cînd două şanţuri
S-au adîncit sub clavicule,
Două poteci şerpuite
Pe care alţii aleargă
Închipuindu-şi că-şi trag
răsuflarea.
Acum ştiu că după un timp te opreşti
Cu pasul pe sfert,
Căci două bretele
Te trag îndărăt ca o sfoară
de arc,
Două bretele te-mping spre rucsacul
Ce pe spatele tău nu pridideşte
să crească.
Acum ştiu că nu-i adăpost
Atît cît pot să bat cu privirea.
Şi totuşi ţin disperată de mine
Cu sudoarea aceasta-îngheţată
Ce umple încet un pîrîu
Al cărui izvor s-a mutat
De curînd, foarte curînd,
La mine-n bagaj.
din volumul Autoimun, Editura Cartea Românească, 2013.
Acum ştiu că totul e din familie
O gropiţă-n obraz, o sprînceană prea albă,
Creanga cu spini ţintind omoplaţii
Plînsul peste plînsul din burtă
Pe care nu-l poţi îndoi ca pe-o hartă
Şi nici ca pe-un foc peste care
Crezi că eşti gata să sari.
Acum ştiu că totul se ia
Şi se pune de-a valma într-un bagaj
La început plin doar cu aer
Doldora apoi de ce-ai adunat
Pînă cînd două şanţuri
S-au adîncit sub clavicule,
Două poteci şerpuite
Pe care alţii aleargă
Închipuindu-şi că-şi trag
răsuflarea.
Acum ştiu că după un timp te opreşti
Cu pasul pe sfert,
Căci două bretele
Te trag îndărăt ca o sfoară
de arc,
Două bret
