Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Amazon vrea o revoluţie în comerţ: promite drone care să livreze produse în mai puţin de 30 de minute

Publicat in Adevarul, luni 2 decembrie 2013 ·

Amazon vrea o flotă de drone. Gigantul comerţului online tocmai a anunţat că până în 2018 va livra cea mai mare parte dintre produsele sale folosind exclusiv drone, iar în 30 de minute cumpărătorii vor avea produsele.

Jeff Bezos, şeful Amazon, şi-a anunţat recent proiectul pentru viitorul comerţului: Amazon va folosi drone pentru a livra pachete de aproximativ două kilograme. Conform lui Bezos, citat de către The Verge, 86% din produsele pe care le vinde magazinul său nu cântăresc mai mult, deci sunt perfecte pentru transportul cu drone. Mai mult, din momentul în care dai comanda şi produsul îţi ajunge, dacă e pe stoc, n-ar trebui să treacă mai multe de 30 de minute. Programul livrării cu drone se numeşte „Amazon Prime Air“.

Programul Amazon presupune că dronele sunt în totalitate autonome, ridică pachetul de la depozitul Amazon şi îl livrează la locul precizat de client, folosindu-şi sistemul de localizare. Per total, o dronă ar putea călători circa 16 kilometri. Compania mai are de rezolvat cu legile în vigoare şi cu câteva asigurări, cum ar fi că pachetul nu este scăpat de dronă pe parcursul zborului. Anunţul lui Bezos a venit în ajunul a ceea ce se numeşte Cyber Monday, un eveniment al reducerilor similar Black Friday, zi în care Amazon înregistrează circa 300 de comenzi pe secundă.

Fondatorul Amazon a mai spus că în urmă cu 18 ani punea personal pachetele la poştă şi visa la ziua în care o să aibă un motostivuitor. Acum, vrea o flotă de drone care să livreze singure pachetele. El a apreciat că întreg programul va fi gata în următorii patru sau cinci ani. Amazon depinde de agenţia FAA care reglementează zborurile deasupra Statelor Unite, nu se regăseşte în postura mai bună a companiei Zookal din Australia care vrea să livreze manuale folosind drone.

„Ne place să fim pionieri, să explorăm. Ne place să mergem pe alei întunecate şi să vedem c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 18 minute
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 36 minute
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 49 minute
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum o ora
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

Congres PNL pentru alegerea noii echipe de conducere. Ilie Bolojan, singurul candidat la șefia partidului

Adevarul acum 57 minute
Partidul Național Liberal organizează sâmbătă, 12 iulie, Congresul Extraordinar. Evenimentul se desfășoară la Palatul Parlamentului, în prezența a 1.200 de delegați. Congresul are ca obiectiv alegerea noii echipe de conducere la nivel național.

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 9 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Horoscop pentru sâmbătă, 12 iulie 2025. Relațiile colegiale sunt tensionate pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 40 minute
Berbec La finalul acestei saptamani se intrezaresc întâlniri si discutii cu prietenii. Tensiunile mocnesc in umbră, de aceea fii prudent. Ar fi bine sa nu-ti divulgi planurile de viitor, pentru ca unii ar putea sa profite de pe urma lor. Roiește in

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 8 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 11 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 12 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Vremea

București
acum

20°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

19°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

24°
sâm.

18°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

17°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°