Mă întreb, unde ne-am fi aflat acum dacă democraţia românească, câtă mai e, n-ar fi rezistat, în 2012, aproape incredibil, atârnată de un fir de păr – decizia, in extremis, a Curţii Constituţionale –, şi USL ar fi făcut tot ce-i trece prin cap. România este astăzi o ţară aflată la discreţia unei majorităţi parlamentare, complet ruptă de realitatea din teritoriu; o imensă masă de manevră care pretinde că apără interesele electoratului, în timp ce-şi prezervă doar starea de pândă nesăţioasă la ciolanului puterii. România este ţara al cărei guvern o împarte, după sute de ani, în feude, pentru ca, din punct de vedere financiar şi funciar, să fie operată în beneficiul baronilor locali. În România există o clasă politică prefăcută şi plină de tupeu, care susţine, la infinit, că orice rău pe care îl aplică poporului este numai şi numai în binele său. În această Românie există un sistem parlamentar în care opoziţia zace moartă şi ne-mbălsămată, bâzâitâ de muşte verzi – fără vreo legătură cu ecologiştii -, care şi azi continuă să se bată pe “rahaturi”. Este incredibil cum, în aceste condiţii, politicieni ai actualei puteri, altfel “brenduiţi”, în timp, drept “oameni echilibraţi”, să dezvolte declaraţii gogonate, să se contrazică caraghios de la o explicaţie la alta, să-şi piardă proverbiala măsură, doar pentru a susţine o decizie arbitrară şi abuzivă. Iată reacţia lui Ilie Sârbu, liderul senatorilor social-democraţi, la anunţul făcut de Traian Băsescu, conform căruia nu va semna memorandumul încheiat de guvern cu FMI, întrucât, “la pagina 3, apare o referire la aplicarea accizei de 7 eurocenţi la litrul de carburant”. „Este o premieră care se apropie de demenţă. Astea sunt mult mai grave decât o suspendare... Sunt în Constituţie şi alte prevederi, dar când vrei să nenoroceşti o ţară, sunt punere sub acuzare. (…) Dacă ar fi vorba şi ar vrea să fie credibil pentru această acciz