Preşedintele Consiliului Judeţean Mircea Cosma a susţinut luni, în timpul controlului lui Raed Arafat la Spitalul Judeţean Ploieşti, că nu a avut niciodată sesizări despre nemulţumirile pacienţilor, că le-a aflat din presă şi că, în ceea ce-l priveşte, a fost internat în acest spital şi „este viu“
Mircea Cosma a fost luni la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) din Ploieşti, unde este în plină desfăşurare un control al Ministerului Sănătăţii, coordonat de secretarul de stat Raed Arafat.
Instituţia Consiliului Judeţean (CJ) Prahova are reprezentanţi în echipa mixtă de control, alături de echipele Ministerului Sănătăţii şi ale Direcţiei de Sănătate Publică Prahova şi este, totodată, unitatea administrativă în subordinea căreia funcţionează SJU Ploieşti, responsabilă de fondurile de achiziţii din cel mai mare spital din Prahova. „Măsuri se vor lua după acest control, nu le ştiu deocamdată, le va stabili comisia“, a spus Mircea Cosma.
Preşedintele CJ Prahova a precizat că s-a întâlnit în spital cu Raed Arafat, dar rezultatele controlului, care ar putea fi din nou prelungit, vor fi cunoscute la sfârşitul acestei săptămâni.
Mircea Cosma a susţinut că nu a ştiut că sunt atât de mulţi pacienţi nemulţumiţi de activitatea spitalului pentru că, până acum, nu a primit sesizări, personal sau la CJ Prahova. „Aceste plângeri le-am auzit de la presă, prin presă“, a spus preşedintele CJ Prahova.
În ceea ce-l priveşte, Cosma a spus că a fost internat în Spitalul Judeţean Ploieşti şi că „am bolnav şi sunt viu“, precizând, atunci când a fost întrebat dacă a fost nevoit să-şi cumpere singur medicamente de la farmacia spitalului că „nu a fost cazul“.
„Concluzia este că trebuie să ne aşezăm mai serios pe treabă la sănătate, în limita fondurilor noi, ne-am făcut treaba, în fiecare an am făcut modernizări - instalaţia de încălzire, tot ce ţine de terapie int