Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un bucureştean cu Dreptul la Strasbourg a readus la viaţă domeniul viticol al prinţului Bibescu

Publicat in Adevarul, luni 2 decembrie 2013 ·

După absolvirea Facultăţii de Drept de la Strasbourg, şi-a clădit o carieră frumoasă în străinătate, dar a lăsat totul în spate pentru a se reîntoarce în România. Dorul de ţară şi dorinţa de a schimba lucrurile în bine l-au făcut să ia această decizie, pe care nu o regretă.

Şerban Dâmboviceanu este unul din tinerii care a ales să se întoarcă în România, deşi avea o carieră de succes peste hotare. După absolvirea Facultăţii de Drept din Franţa, a lucrat câţiva ani pentru o multinaţională în Franţa, apoi în Polonia şi în Italia. După ce acest periplu prin Europa, ceva l-a făcut să se întoarcă în România: era dorul de ţară. „Asta se întâmpla în martie-aprilie 2005. Lucram în comerţ, aveam o poziţie foarte bună, o viaţă foarte confortabilă, cu un salariu măricel. Departe de ţară, îmi era dor de România şi vroiam să mă întorc”, îşi aminteşte Şerban.

Dragoste la prima vedere

Întors în ţară, Şerban avea să pună pe picioare o afacere în domeniul viticol şi nu oriunde, ci tocmai pe domeniul de odinioară al prinţului Bibescu, pe plaiurile mehedinţene de la Corcova. Bucureştean get-beget nu îl lega nimic de Mehedinţi, însă un concurs fericit de împrejurări a făcut să ajungă în zonă şi să se îndrăgostească iremediabil de aceste locuri dumnezeiesc de frumoase şi roditoare. Asta se întâmpla în 2005, când la acea vreme terenurile Corcovei erau pârloagă fiindcă cei care îşi revendicaseră viile după 1990 nu le mai lucraseră. Zona era aproape moartă şi numai o minune a făcut ca acest tânăr plin de elan şi foate ambiţios să ajungă în zonă şi să repună pe picioare celebrul domeniu viticol de la Corcova. „Investiţia asta în vie, în cramă nu a fost planificată cu mult timp înainte şi nu de anvergura asta. Atunci mă gândeam să fac investiţia asta în viticultură, dar mai mult pentru hobby, pe o suprafaţă relativ mică. Eu oricum aveam viziunea idilică a lucrurilor şi probab

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 2 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, anunță armata israeliană

HotNews acum o ora
Armata israeliană a anunţat duminică că mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, care până acum erau scutiţi de serviciul militar obligatoriu, o problemă care ameninţă viitorul coaliţiei de guvernare a premierului Benjamin

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 9 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Vremea

București
acum

28°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

24°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

22°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

24°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°