ASIMILARE Românii din Ungaria nu vor să vorbească despre politică, nici despre Garda Maghiară, nici despre Andrei Şaguna, căruia au vrut, cândva, să-i facă o statuie neridicată nici azi. Nu. Ei vor doar să trăiască în linişte, iar dacă pentru asta trebuie să mai renunţe la câte-un sfânt sau la limbă, fie.
L-am întrebat pe fiecare român din Ungaria cu care am vorbit ce se consideră, român sau maghiar? Şi nu primeam niciun răspuns. Şi-n continuare n-am fi primit dacă am fi continuat să punem întrebarea aşa, cu „sau”. „Român din Ungaria” este singura variantă corectă în realitatea acestei comunităţi care trăieşte la graniţa dintre două lumi nu doar diferite, ci şi ostile una alteia, o comunitate care este când a unuia, când a altuia, când a ambilor, dar cel mai des a nimănui.
Asimilare, dublă identitate, schizofrenie – sunt doar câţiva dintre termenii folosiţi de românii din Ungaria atunci când vorbesc despre ei. Termeni care nu pot explica de ce românii dintr-o localitate majoritar românească din Ungaria l-au luat la rost pe preotul ortodox când a ridicat steagul românesc în biserica lor „de pe pământ unguresc”. Nu pot explica nici cum pot încăpea, pe-o singură maşină, un abţibild cu harta Ungariei Mari şi altul cu Arsenie Boca şi o rugăciune în româneşte.
DOCUMENTAR Adevărul despre români şi unguri
Micherechi este singura localitate din Ungaria unde românii sunt majoritari. Doar că şi ungurii sunt majoritari. La recensământul din 2011, dintre cei 2.000 de micherecheni, 1.700 s-au declarat români şi 1.600 – unguri. Câteva întrebări puse anapoda una după alta în chestionar au legitimat dubla identitate: români cu limba maternă maghiara, unguri cu româna ca limbă maternă. Unde-i numeri când tragi linie?
„Unii zic că nu este dublă identitate, dar... suntem într-o stare aşa, schizofrenică”, spune viceprim