Peste 100 de angajaţi ai Oltchim SA au protestat luni dimineaţa în faţa sediului combinatului din Rm. Vâlcea. Zece salariaţi au declarat că vor recurge şi la greva foamei.
Aproximativ 150 de salariaţi ai Oltchim au protestat luni în faţa sediului companiei solicitând o informare cu privire la modul cum se vor acorda salariile pe luna decembrie.
“Sunt oameni nemulţumiţi de lipsa dialogului dintre conducere şi salariaţi şi de faptul că nu ştiu ce se va întâmpla începând de azi cu soarta combinatului. Oamenii vor să ştie şi cum se vor acorda salariile pe luna decembrie. Este şi un mod poate de a face conducerea şi toţi factorii care se vor întâlni azi să gândească coerent strategiile care se vor lua. Este o zi importantă şi deci toată lumea aşteaptă după mai bine de un an o direcţie”, a declarat pentru AGERPRES liderul sindicatului Victoria, Corneliu Cernev.
Zece salariaţi au declarat că intenţionează chiar să recurgă la grevă foamei.
Potrivit lui Corneliu Cernev, tot luni, de la ora 14,00, se va desfăşura Adunarea Generală a Creditorilor în care va fi supus planul de organizare al combinatului, plan în urma căruia ar trebui să se înfiinţeze Oltchim SPV sau Oltchim II, activ ce va fi scos la privatizare. Peste 100 de angajaţi ai Oltchim SA au protestat luni dimineaţa în faţa sediului combinatului din Rm. Vâlcea. Zece salariaţi au declarat că vor recurge şi la greva foamei.
Aproximativ 150 de salariaţi ai Oltchim au protestat luni în faţa sediului companiei solicitând o informare cu privire la modul cum se vor acorda salariile pe luna decembrie.
“Sunt oameni nemulţumiţi de lipsa dialogului dintre conducere şi salariaţi şi de faptul că nu ştiu ce se va întâmpla începând de azi cu soarta combinatului. Oamenii vor să ştie şi cum se vor acorda salariile pe luna decembrie. Este şi un mod poate de a face conducerea şi toţi factorii care se vor înt