În lumea academică de peste ocean s-a iscat luna aceasta o nouă controversă: are nevoie economia de o rată negativă a dobânzii? Cel care a sugerat un răspuns afirmativ este Lawrence Summers, președinte al universității Harvard – susținut îndeaproape de Paul Krugman și alți scutieri ai socialismului monetar. Iată ce spune Summers:
„Nu s-a terminat nimic… Va trebui ca în anii care urmează să ne gândim la modul în care vom administra o economie în care rata nominală zero a dobânzii reprezintă un inhibitor cronic și sistemic al activității economice, ținând economia jos, sub nivelul ei potențial.”
Paul Krugman explică mai clar:
“Definiția pe care o oferă Larry situației economice actuale este identică cu a mea. Deși el nu vorbește de capcana lichidității, pornește de la premisa că trăim într-o economie în care politica monetară este practic constrânsă de pragul zero sub care nu poate coborî rata dobânzii… și aceasta corespunde unei situații în care rata “naturală” a dobânzii – rata la care economisirile și investițiile dorite sunt egale – este negativă.
Și mai spune el, în această situație regulile normale ale politicii economice nu se aplică. Așa cum îmi place mie să zic, virtutea devine viciu și prudența – nebunie. Economisirea rănește economia – chiar lovește în investiții, datorită paradoxului economisirii. Fixația cu deficitele și datoria nu face decât să agraveze depresiunea…
Summers susține că economia are nevoie de bubble-uri măcar pentru a încerca să eliminăm șomajul – și că în absența unui bubble economia necesită o rată negativă a dobânzii. Iar ideea aceasta nu este relevantă doar din 2008 încoace; ea a fost adevărată, poate cu mai puțină intensitate, din anii 1980.
Deci, problema de fond este pur și simplu aceea că rata reală a dobânzii este prea înaltă. Dar, veți spune, ea este deja negativă – este zero în termeni nominali
