ING, Raiffeisen, Banca Transilvania şi BRD Societe Generale sunt băncile cu cea mai bună reputaţie din România, potrivit unui studiu al companiei de cercetare de piaţă GfK, peste 60% din populaţia urbană bancarizată având ca bancă principală una din cele patru instituţii de credit.
"În opinia românilor, banca cu cea mai bună reputaţie trebuie să fie orientată către oameni (o instituţie financiar-bancară gestionează corect interesele tuturor părţilor implicate, de la angajaţi până la clienţii băncii), foarte preocupată de satisfacţia clienţilor şi condusă de principii precum onestitatea, transparenţa, etica şi responsabilitatea", se arată într-un comunicat GfK.
Scorul de reputaţie se construieşte pe şapte piloni, respectiv familiaritate, managementul calităţii, calitatea produselor şi a serviciilor, performanţa financiară, calitatea de bun angajator, responsabilitate socială şi ataşament emoţional.
"Spre deosebire de alte industrii, unde scorurile de reputaţie sunt mai polarizate, cea financiar-bancară are particularitatea unor indicatori foarte apropiaţi ca valoare. Oportunitatea pentru jucătorii din banking este de ieşire din pluton prin consolidarea reputaţiei, cu atât mai mult cu cât aceasta are impact direct în performanţa financiară a companiei", a afirmat în comunicat Simona Dan, business strategy advisor GfK România.
Studiul de măsurare a reputaţiei în sistemul bancar a fost realizat online în luna octombrie pe un eşantion de utilizatori de internet reprezentativ pentru mediul urban.
ING, Raiffeisen, Banca Transilvania şi BRD Societe Generale sunt băncile cu cea mai bună reputaţie din România, potrivit unui studiu al companiei de cercetare de piaţă GfK, peste 60% din populaţia urbană bancarizată având ca bancă principală una din cele patru instituţii de credit.
"În opinia românilor, banca cu cea mai bună reputaţie treb