Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lovitură de măciucă pentru Adrian Năstase în dosarul Zambaccian. Martorul acuzării: „Am întocmit facturi în fals. Nu am avut curajul să refuz, de frică!”

Publicat in 7Est, luni 2 decembrie 2013 ·

Fostul premier Adrian Năstase şi soţia sa s-au prezentat, luni, la Curtea Supremă unde a avut loc un nou termen al recursului în dosarul „Zambaccian”. Magistraţii au decis ca ultimul termen din acest dosar să se judece pe 19 decembrie. Astăzi a dat declaraţii în faţa instanţei martorul denunţător din acest caz, Cristina Popa, care a precizat că două containere aduse din China ar fi fost destinate familiei Năstase.

Magistraţii Curţii Supreme au decis luni ca ultimul termen din acest dosar să se judece pe 19 decembrie.

Adrian Năstase a dat un supliment de declaraţii în care a ţinut să lămurească mai multe contradicţii privind acuzaţiile parchetului la adresa sa. Acesta a precizat că doar podeaua din apartamentul deţinut de soţii Năstase în Zambaccian este adusă din China.

În schimb, toate obiectele sanitare sunt de provenienţă italiană. Fostul premier a adăugat că din câte cunoaşte, în celelalte apartamente din imobil, obiectele ar fi aduse din China.

De asemenea, Năstase a mai arătat că banii cu care a plătit acel apartament i-a împrumutat de la sora sa.

Întrebat de judecător de ce nu a trecut acest lucru în declaraţia de avere din acea perioadă, acesta a răspuns că nu a considerat necesar deoarece a fost un împrumut în familie.

Totodată fostul premier a ţinut să lămurească şi situaţia imobilului din strada Christial Tell, arătând că nu i-a aparţinut şi nu îi aparţine. Drept urmare, acesta s-a aflat în proprietatea bunului său prieten Paul Opriş, iar în acest moment este deţinut de copii acestuia.

Întrebat de judecător de câte ori a fost la acel imobil, Năstase a răspuns că o singură dată, dar la cererea prietenului său pentru a-l sfătuit legat de decorarea casei.

Adrian Năstase a ţinut să lămurească şi situaţia celor 65.000 de dolari plătiţi pentru lucrările de la casa din Cornu, precizând că nu a întocmit un contract cu

Articolul in 7Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 58 minute
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum o ora
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 3 ore
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 5 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 9 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Doru Bușcu

Cancan acum o ora
Invitatul emisiunii este Doru Bușcu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 4 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Cine transmite la TV meciul FCSB - Inter Club D'Escaldes, în primul tur preliminar din Champions League

Gazeta Sporturilor acum o ora
, prima manșă din turul 1 preliminar Champions League, are loc miercuri, 9 iulie, de la ora 20:30. Meciul va fi liveTEXT pe GSP.ro și transmis în direct pe Antena 1. . FCSB Inter D'Escaldes

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 3 ore
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

34°
mar.

23°/35°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

25°
mar.

20°/31°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

17°/34°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/32°
mie.

12°/17°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°