Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cezar Preda:,,USL a numit în fruntea comisiilor de Buget-finanțe cei mai incompetenți oameni“

Publicat in Opinia Buzau, marți 3 decembrie 2013 ·

Tactica pe care Uniunea Social Liberală a aplicat-o în Parlament la dezbaterile pentru adoptarea Legii bugetului de stat pentru anul 2014 este una toxică, este de părere vicepreședintele Partidului Democrat-Liberal, deputatul Cezar Preda. El a declarat, vineri, pe parcursul unei conferințe de presă susținute la Buzău, că USL a numit în fruntea comisiilor de Buget-finanțe oameni incompetenți, fără conștiința faptului că ,,fac un lucru greșit”:

,,Așa ceva nu am văzut niciodată de când particip la dezbaterea bugetului în Parlament. Vreau să vă spun că tactica pe care a aplicat-o USL este extraordinar de toxică pentru România, în sensul că a pus în fruntea comisiilor de Buget-finanțe cei mai incompetenți oameni pe care îi are, astfel încât aceștia să nu aibă niciun moment senzația că fac un lucru greșit. Mă uitam la domnul președinte al Comisiei de Buget-finanțe (deputatul PNL Gheorghe Dragomir, n.r) cum o jignea pe doamna Andreea Paul fără nicio reținere, pentru că la mintea domniei-sale, la capacitățile domniei-sale de a înțelege fenomenul economic, nu este de mirare. Și USL de aceea l-a pus acolo, pentru că este cel mai slab pregătit om; și-au spus să pună acolo unul slab de tot, care habar nu are, și care nu are argumente și, de aceea jignește. Vom avea de suferit cu toții, pentru că bugetul României este o chestiune care ne vizează pe absolut toți Românii. Noi ne vom bate și în plen, astfel încât românii să vadă că sunt anumite lucruri care trebuie corectate, pentru că anul 2014 nu va fi un an bun, va fi unul mai greu”, a spus li­derul democrat-liberal buzoian.

Cu aceeași ocazie, deputatul Cezar Preda a mai afirmat că guvernu intoxică, pe toate canalele mediatice, electoratul, cu privire la ,,marele succes româno-chinez”: ,,Mi se pare puțin deplasată această intoxicare a populației cu marele succes româno-chinez. Îi respect foarte mult pe politicie

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 5 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum o ora
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Perechea Kudermetova – Mertens a câştigat turneul de dublu feminin, de la Wimbledon

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Perechea ruso-belgiană Veronika Kudermetova/Elise Mertens s-a impus duminică în finala de dublu feminin de la Wimbledon, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul

Discuții Rusia-China despre SUA și războiul din Ucraina

HotNews acum 16 minute
Miniștrii de externe din Rusia și China au discutat duminică despre relațiile lor cu SUA și despre perspectivele de încheiere a războiului din Ucraina, a declarat partea rusă într-un comunicat, potrivit Reuters. Șeful diplomației ruse, Serghei Lavro

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 6 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Șeful CJ Cluj, după ce a ratat funcția de prim-vicepreședinte al PNL: „Cooperativa trădătorilor și a non-performanței politice a pus mâna pe partid”

HotNews acum 3 ore
Alin Tișe, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, a declarat, duminică, că aceia care au „pus mâna” pe PNL „îl vor sugruma și va dispărea ca PNȚCD, sau va ajunge irelevant politic”. La Congresul PNL de sâmbătă, Alin Tișe a candidat fără succes

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum o ora
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Șeful NATO merge la Washington pentru discuții cu Trump, Rubio și Hegseth, în plină criză a livrărilor de arme pentru Ucraina

HotNews acum 2 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, va efectua luni, 14 iulie, și marți, 15 iulie, o vizită la Washington, unde se va întâlni cu președintele american Donald Trump, secretarul de stat Marco Rubio și secretarul apărării Pete Hegseth, a anunțat Al

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 5 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

34°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

31°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

32°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°