Filmul SF "Jocurile foamei: Sfidarea/ The Hunger Games: Catching Fire", al doilea din saga "Jocurile foamei", este lider pentru a doua săptămână consecutiv în box office-ul nord-american, cu încasări de 74,5 milioane de dolari.
Filmul SF "Jocurile foamei: Sfidarea", în regia lui Francis Lawrence, cu Woody Harrelson, Elizabeth Banks, Stanley Tucci şi Lenny Kravitz, urmăreşte noile aventuri ale tinerei Katniss Everdeen (Jennifer Lawrence) din Panem, o societate autoritară dominată de oligarhii din Capitoliu, care domnesc prin teroare în cele 12 districte în care trăieşte majoritatea populaţiei, informează boxofficemojo.com. Katniss şi Peeta (Josh Hutcherson) au câştigat împreună sângeroasele Jocuri ale Foamei, sfidând pentru prima dată în istorie regulile impuse de Capitoliu. Reveniţi în Districtul 12, speră să trăiască în pace. După toate obstacolele peste care au trecut, au câştigat o viaţă sigură şi decentă pentru familiile lor. Dar, în timp ce Katniss şi Peeta sunt forţaţi să facă Turul Învingătorilor, apar zvonuri cu privire la o revoltă printre locuitorii districtelor. În ochii conducătorilor, ei sunt sursa acestei rebeliuni. Dacă nu vor reuşi să convingă naţiunea Panemului că sunt în continuare îndrăgostiţi, consecinţele ar putea fi dezastruoase.
Filmul de animaţie "Frozen/ Regatul de gheaţă" intră în clasament direct pe locul al doilea, cu încasări de 66,7 milioane de dolari în primul weekend de proiecţii în cinematografele nord-americane. Când o profeţie malefică scufundă un întreg regat într-o iarnă veşnică, tânăra Anna va trebui să facă echipă cu Kristoff, un alpinist plin de curaj, pentru a porni în căutarea Crăiesei Zăpezii, singura care ar putea pune capăt blestemului. Călătoria le va scoate în cale troli, un amuzant om de zăpadă pe nume Olaf, fiinţe magice, dar şi o mulţime de pericole. Vocile personajelor principale din film sunt asigur