Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, a avut o discuţie telefonică în cursul zilei de astăzi, cu Viktor Ianukovici, lansând un apel la calm şi cerând mai multă implicare paşnică din partea Kievului în soluţionarea protestelor violente care au cuprins capitala în ultimele zile.
Barroso a cerut respectarea drepturilor omului şi investigarea acţiunilor brutale ale forţelor de poliţie ucrainene împotriva protestatarilor.
Potrivit unui comunicat al Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso a îndemnat toate părţile din Ucraina să aibă o atitudine de reţinere şi să fie respectate drepturile fundamentale. De asemenea, preşedintele Comisiei Europene i-a cerut lui Ianukovici să ancheteze acţiunile brutale ale forţelor de ordine contra protestatarilor şi să dialogheze cu opoziţia şi cu reprezentanţii societăţii civile.
Preşedintele Ianukovici a răspuns pozitiv cererilor lui Barroso, declarând că este de acord cu această abordare.
Uniunea Europeană a îndemnat autorităţile din Ucraina şi opoziţia să aibă o atitudine calmă, după violenţele înregistrate la Kiev.
„Cerem tuturor părţilor să rezolve disensiunile pe cale paşnică", a declarat, conform AFP, Maja Kocijancic, purtătorul de cuvânt al Înaltului reprezentant UE pentru Afaceri Externe, Catherine Ashton. „Manifestaţiile trebuie să se desfăşoare în mod paşnic", a spus purtătorul de cuvânt al şefei diplomaţiei UE.
Mii de protestatari ai opoziţiei blocau luni dimineaţă sediul Guvernului de la Kiev, cerând demisia Administraţiei Viktor Ianukovici, după refuzul Kievului de semnare a acordului de asociere cu Uniunea Europeană.