La 3 decembrie, Biserica Ortodoxă face pomenirea unui sfânt român. Este vorba despre Cuviosul Gheorghe de la Cernica şI Căldăruşani. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât, în octombrie 2005, canonizarea Cuviosului Stareţ Gheorghe, Arhimandritul de la Cernica şi Căldăruşani.

S-a născut în anul 1730, la Săliştea Sibiului, într-o familie de dreptcredincioşi ardeleni. Încă din tinereţe, Cuviosul Gheorghe a simţit în suflet duhul vieţuirii călugăreşti însă persecuţiile împotriva ortodoxiei ce cuprinseseră Transilvania, l-au determinat să treacă în Ţara Românească, pe când avea 19 ani. Biograful său, Protasie Ieromonahul mărturisea că, iniţial, Sf. Cuv. Gheorghe a intrat, la Bucureşti, în slujba mitropolitului grec Rosca. În 1750 a plecat împreună cu părintele său sufletesc la Constantinopol, apoi la Muntele Athos, unde a vieţuit la mănăstirea Vatoped, loc în care a ajuns rasofor şI diacon. După moartea mitropolitului, a fost ucenic al stareţului Paisie Velicicovschi, la schitul athonit Sfantul Ilie, unde, prin mâna Cuviosului Paisie, a devenit călugăr în mantie, apoi, în 1754, a fost hirotonit preot. În vremea petrecerii sale la Muntele Athos s-a întărit duhovniceşte iar în 1763 l-a însoţit pe Cuv. Paisie, la Mănăstirea Dragomirna, unde s-a nevoit doisprezece ani ca ieromonah, duhovnic şi econom al obştii care a ajuns să numere 350 de vieţuitori. “Siliţi însă, de ocupaţia austriacă instaurată, în 1775, asupra Bucovinei, 200 de calugări de la Dragomirna, între care şI Cuviosul Gheorghe, s-au mutat, împreună cu năstavnicul lor, Paisie, în părţile nemţene, la Mănăstirea Secu. Patru ani mai târziu, în 1779, primind stareţul Paisie sub ascultare şI Mănăstirea Neamţ, dimpreună cu Mănăstirea Secu, Gheorghe l-a urmat şi în marea lavră nemţeană, unde a mai petrecut încă vreo doi ani de zile în obştea care număra acum vreo 700 de fraţi. În anul 1781, dorin