Duminică, 1 Decembrie 2013, zi istorică şi memorabilă pentru noi, s-au împlinit 95 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri, când, la Alba Iulia, s-au unit Transilvania, Banatul, Crişana şi Maramureşul cu România, realizându-se cel mai mare vis al românilor: întregirea ţării, prin exercitarea dreptului la autodeterminare. Acest fapt se constituie într-o mare izbândă a neamului românesc şi toţi cei care şi-au adus contribuţia la ea (foarte mulţi dintre ei anonimi), sub diferite forme şi în multiple planuri, sunt EROI ai României ! Tot la 1 Decembrie, de 23 de ani, România îşi serbează Ziua Naţională, conform Legii nr.10 din 31 iulie1990 şi a Constituţiei din 1991.
În acest context, precum în ultimii ani, după frumoasa prăznuire a Sfântului Apostol Andrei cel Întâi chemat – Ocrotitorul României, într-un splendid sfârşit de toamnă târzie, cu mult soare şi voie bună, sute de şimleuani şi nu numai – purtând cocarde şi steguleţe tricolore româneşti – au sărbătorit Ziua de 1 Decembrie cu mare fast, cinstindu-şi cu gratitudine eroii şi toţi înaintaşii. Astfel, în jurul Troiţei din faţa Bisericii Ortodoxe nr.1 şi a Parcului Central al oraşului, într-o zonă frumos reamenajată, s-au desfăşurat activităţile de sărbătorire a acestui eveniment important din istoria şi din viaţa tuturor românilor. Impresionanta manifestaţie a fost deschisă de ing. Septimiu Cătălin Ţurcaş – primarul oraşului şi de col. Lucian Hudrea – şeful de stat major al Regimentului 69 Artilerie Mixtă „Silvania”, care au salutat Drapelul de Luptă şi Garda de Onoare formată din militari ai Garnizoanei Şimleu, iar solista de muzică populară Vlăduţa Lupău a intonat Imnul de Stat al României. Un sobor de preoţi, reprezentând Biserica Ortodoxă şi pe cea Greco-Catolică a oficiat serviciul religios, iar cei care au depus coroane de flori, au fost: Consiliul Judeţean Sălaj, Primăria şi Consiliul Local Şimleu Silv