Părinţii ar putea să beneficieze de o zi liberă neplătită pe an pentru îngrijirea sănătăţii copiilor minori. Aşa au decis senatorii care au adoptat luni, cu amendamente, o iniţiativă legislativă propusă de un grup de parlamentari USL.
Concret, propunerea legislativă privind ziua liberă pentru îngrijirea sănătăţii copilului, care îi are ca iniţiatori, printre alţii, pe Ecaterina Andronescu, Elenja Federovici, Gabriela Firea, Ilie Sârbu, Darius Vâlcov, Rovana Plumb şi Rodica Nassar, propunea, iniţial, ca ziua liberă să fie una plătită, prevedere cu care nu au fost de acord, însă, membrii Comisiei pentru muncă, familie şi protecţie socială.
Indemnizaţia pentru ziua liberă ar fi urmat să fie plătită din capitolul aferent cheltuielilor de personal din bugetul de venituri şi cheltuieli al angajatorului şi să fie egală cu salariul corespunzător unei zile lucrătoare, potrivit Mediafax.
Ziua liberă se acordă la alegere
Prin urmare, iniţiatorii propun ca această zi să fie rezervată verificării periodice a stării de sănătate a copiilor. Potrivit proiectului, zua liberă ar urma să se acorde la cererea unuia dintre părinţi, la alegere, respectiv a reprezentantului legal al copilului, justificat ulterior cu acte doveditoare din partea medicului de familie al copilului, din care rezultă controlul medical efectuat.
Iniţiativa legislativă mai stabileşte ca familiile care au trei sau mai mulţi copii să beneficieze de două zile lucrătoare libere pe an pentru verificarea sănătăţii copiilor. Proiectul a fost dezbătut de Senat în calitate de primă Cameră sesizată.