Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ajutoare băneşti pentru sirienii refugiaţi la Constanţa

Publicat in Observator de Constanta, marți 3 decembrie 2013 ·

Pentru prima dată, 16 cetăţeni străini vor primi un ajutor social lunar, de câte 540 de lei, bani pe care nu trebuie să-i mai înapoieze statului român

Agenţia Judeţeană pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (A.J.P.I.S.) din Constanţa a acordat, pentru prima dată în acest an, ajutoare sociale pentru persoanele care au ajuns în judeţul nostru din Siria, cu statut de refugiaţi sau de persoane tolerate de către autorităţile române.

Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Mariana Fătu, spune că, pentru prima dată de la apariţia legii care îi protejează pe azilanţi, anul acesta au fost solicitate şi obţinute 16 ajutoare sociale nerambursabile. Primele cereri pentru obţinerea unor astfel de drepturi au fost primite la A.J.P.I.S. Constanţa în această vară, prin luna iulie, fiind depuse de către cetăţeni sirieni. În prezent, numărul refugiaţilor care locuiesc în Constanţa şi primesc ajutor nerambursabil de la A.J.P.I.S. Constanţa, este de 16 persoane.

Potrivit legislaţiei în vigoare, aceştia primesc un ajutor lunar de 540 de lei pe lună, timp de jumătate de an. Specialiştii spun că, în cazul mamelor cu minori, drepturile băneşti pot fi prelungite cu încă trei luni, dacă cei în cauză fac dovada că s-au înscris în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (A.J.O.F.M.) din Constanţa şi nu li s-a acordat niciun loc de muncă. Potrivit specialiştilor din acest an, autorităţile române au stabilit ca ajutorul dat azilanţilor să fie nerambursabil.

Şeful Centrului Regional de Cazare şi Proceduri pentru Solicitanţii de Azil Galaţi, comisar-şef Dorin Geru, spune că în judeţul Constanţa au solicitat şi primit statut de azilant sau de persoană cu forme de protecţie subsidiară 89 de persoane, toate din Siria. Dintre acestea, nu este obligatoriu ca toate să primească ajutor nerambursabil de la statul român, ci doar cele care îndeplinesc anumite condiţii.

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 4 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 8 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 9 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 10 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 6 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 6 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 5 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

19°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

20°
mar.

20°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

20°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°