Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ministrul agriculturii în război cu intermediarii din piețe

Publicat in rfi, luni 2 decembrie 2013 ·

Comercianţii din pieţe vor avea nevoie, pe lângă atestatul de la primărie, de avizul asociaţiilor de profil, anunță ministrul agriculturii Daniel Constantin. Măsura, care ar urma să fie aplicată de la începutul anului viitor, urmărește eliminarea intermediarilor din piețe.

Certificatele de producător sunt documentele în baza cărora comercianții pot intra și vinde într-o piață sau alta. Numai că practica a dovedit că în baza unui astfel de certificat erau vândute cantități de produse care depășesc și de sute de ori producția posibilă. Acum, ministerul agriculturii vrea înlocuirea certificatelor de producător cu atestate, eliberate tot de primării, dar cu avizul asociaţiilor de profil.

”Ne dorim eliminarea, cât mai mult posibil, a intermediarilor din pieţe. Avem o ordonanţă de urgenţă care este pe traseul de avizare la celelalte ministere şi care sper să intre cât mai repede în şedinţa de guvern”, spune ministrul agriculturii. Daniel Constantin susține că până acum au fost făcute multe abuzuri în acest domeniu, astfel încât există mult mai multe certificate de producător decât producţiile din agricultură și sunt oameni care n-au producţie, dar au certificate de producător.

Noile documente vor fi eliberate tot de primăriile din localitățile unde locuiesc producătorii. Numai că în viitor, cel care va veni la primărie şi va spune că are cinci hectare cu cartofi va trebui să fie certificat atât de primărie, cât şi de asociaţia de profil. Producătorul nu va plăti taxe suplimentare pentru primirea atestatului.

Odată cu obţinerea celor două avize, de la primărie şi de la asociaţie, producătorul poate fi sigur de accesul în pieţe, dă asigurări ministrul agriculturii.

Daniel Constantin crede că actul normativ ar putea fi aprobat de guvern în decembrie, iar din februarie 2014 producătorii vor putea primi atestate.

Comercianţii din pieţe

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR cere convocarea Parlamentului în sesiune extraordinară pentru a începe procedura de suspendare a lui Klaus Iohannis

HotNews acum 38 minute
AUR a depus marți o cerere la Birourile Permanente ale Camerei Deputaților și Senatului pentru convocarea Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, pentru „a putea începe procedura de suspendare” a președintelui Klaus Iohannis. AUR a transmis, azi,

Dosar penal pentru trafic de minori în cazul centrelor pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureş. Ar fi fost luați cu forța din familiile lor pentru banii de finanțare

Ziare.com acum o ora
DIICOT a comunicat marți, 14 ianuarie, că a inițiat, încă din decembrie 2024, o anchetă penală referitoare la centrele pentru copii cu dizabilități din Târgu Mureș, inclusiv pentru infracțiunea de trafic de minori. Există suspiciuni că acești copii

Andrew Tate scapă de arestul la domiciliu în dosarul care vizează exploatarea sexuală a 34 de femei. Măsura, înlocuită cu controlul judiciar

HotNews acum 49 minute
Tribunalul Bucureşti a decis, marți, să înlocuiască arestul la domiciliu cu controlul judiciar în cazul lui Andrew Tate. În dosarul care îl vizează, este cercetat pentru exploatarea sexuală a 34 de femei, începând cu 2015. Decizia nu este definitivă

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 3 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 4 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor. Până şi comuniştii au dedicat aproape doi ani pentru a studia cum să reorganizeze România

News.ro acum o ora
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că reorganizarea administrativ-teritorială „nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor”, fiind un subiect „extrem de serios” care tr

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum o ora
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Trump urmează să participe online la Forumul Economic Mondial de la Davos, iar Zelenski în persoană. Ruşii nu au voie la WEF de trei ani

News.ro acum o ora
Donald Trump urmează să participe - prin intervenţie video -, la trei zile după învestire, săptămâna viitoare, la 23 ianuarie, la cea de-a 55-a ediţie a Forumului Economic Mondial (WEF) la Davos, în Elveţia, unde preşedintele ucrainean Volodimir Zel

Prinţesa de Wales a vizitat spitalul unde s-a tratat de cancer. Ea a mulţumit medicilor

Mediafax acum 3 ore
Prinţesa de Wales, Kate Middleton, a făcut o vizită neanunţată la Spitalul Royal Marsden din Londra, primul spital care a tratat-o în timpul diagnosticului şi tratamentului pentru cancer. Aceasta a dorit să-şi exprime recunoştinţa faţă de echipa med

Amenzi de 60.000 de lei la centrele pentru copii cu dizabilităţi ţinuţi în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată. DSP Mureş a suspendat activatea de spălătorie la patru centre şi activitatea de alimentaţie colectivă la trei centre

Libertatea acum 2 ore
Imaginile greu de privit cu copii cu dizabilități la pământ, ținuți în camere zăvorâte, în condiţii insalubre şi hrăniţi cu mâncare expirată au declanșat un val de controale asupra centrelor din Județul Mureș. DSP Mureș a dat amenzi usturătoare.

Vremea

București
acum

-0°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

-1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-4°
mar.

-4°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°