Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CE regretă declaraţia lui Băsescu referitor la unirea Românei cu Republica Moldova

Publicat in Monitorul de Cluj, luni 2 decembrie 2013 ·

Potrivit site-ului Euractiv.com, între timp, Comisia pare să fi transmis mesajul că declaraţiile cu privire la "România mare" ale preşedintelui român erau ultimul lucru de care era nevoie pentru avansarea iniţiativei Parteneriatului Estic, deja afectată de modificarea poziţiei Ucrainei în cursul summitului de la Vilnius, informează Mediafax. Euractiv precizează că l-a invitat pe Băsescu, la Vilnius, să comenteze cu privire la unificarea României cu Republica Moldova, dar că preşedintele român s-a mulţumit să răspundă doar râzând. Site-ul l-a întrebat, de asemenea, pe Vlad Filat, fostul premier al Republicii Moldova, prezent la summit, dacă declaraţia preşedintelui român ajută fosta republică sovietică, iar acesta a răspuns că "declaraţia ajută Rusia". El a apreciat că singurii care pot profita de o asemenea declaraţie sunt comuniştii proruşi, care vor doar să destabilizeze ţara. Întrebat dacă a discutat cu Băsescu pe această temă la summitul de la Vilnius, Filat a răspuns că nu, iar atunci când a fost întrebat dacă preşedintele s-a consultat cu cineva din Republica Moldova înainte să facă declaraţia, fostul premier a răspuns că "în orice caz nu s-a consultat cu noi". Euractiv l-a întrebat pe Filat inclusiv dacă Băsescu ar putea candida pentru funcţia de preşedinte, o idee care circulă în presa românească, precizează site-ul, la care acesta a răspuns "să nu mergem chiar atât de departe". Preşedintele român Traian Băsescu a declarat la Vilnius că unirea cu Republica Moldova constituie una dintre priorităţile politicii externe a Bucureştiului. Potrivit site-ului Euractiv.com, între timp, Comisia pare să fi transmis mesajul că declaraţiile cu privire la "România mare" ale preşedintelui român erau ultimul lucru de care era nevoie pentru avansarea iniţiativei Parteneriatului Estic, deja afectată de modificarea poziţiei Ucrainei în cursul summitului de la Vilnius, informeaz

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Secretarul Trezoreriei SUA: Elon Musk ar trebui să stea departe de politică / Casa Albă nu a comentat până acum anunţul lui Musk

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare La doar o zi după ce Elon Musk şi-a intensificat disputa cu Donald Trump şi a anunţat înfiinţarea unui nou partid politic în Statele Unite, secretarul Trezoreriei, Scott Bessent, a declarat că Musk a

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 53 minute
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 3 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 5 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Accident pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză s-a răsturnat / Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1

News.ro acum 4 ore
Un accident a avut loc duminică, pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză răsturnându-se pe suprafaţa de rulare. Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1 B

Canicula pune frână CFR: Se va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde temperatura la nivelul şinei atinge sau depăşeşte 50 de grade Celsius

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Compania naţională de căi ferate anunţă, duminică, în contextul prognozelor meteo care anunţă temperaturi extrem de ridicate, că va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde

Sistemul informatic al CNAS, linie roșie pentru ministrul Sănătății: Voi demisiona dacă noul sistem nu e gata până în 2026

Capital acum o ora
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a vorbit despre planurile de digitalizare din sistemul sanitar și a spus că își va da demisia dacă noul sistem informatic al CNAS nu va fi realizat până în 2026, considerând acest obiectiv esențial.

Carambol pe Autostrada Soarelui. A fost activat planul roșu de intervenție, iar traficul a fost blocat

HotNews acum 9 ore
Un accident a avut loc, duminică, pe Autostrada A2, la kilometrul 171, sensul spre București. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție, fiind implicate mai multe mașini. Nu au fost persoane grav rănite, potrivit primelor informații, anunță

Vremea

București
acum

32°
dum.

20°/35°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

27°
dum.

19°/31°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

15°/33°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

34°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/20°