Există o legătură între majorările de taxe, pe de o parte, risipa banului public, evaziunea fiscală (adică fuga de neplata taxelor datorate autorităților locale și centrale), corupție, pe de altă parte?
Sigur că există. Dar este univocă. Respectiv, când corupția, evaziunea și risipa sunt răspândite la scară mare, taxele cresc, sufocând pe cei (din ce în ce mai puțini) care le plătesc. Creșterea taxelor peste o anumită limită (care nu este uniformă sau prestabilită, ci depinde de capacitatea agenților economici și a gospodăriilor de a plăti) duce la sugrumarea sectorului economic privat și la formarea cercului vicios: taxele cresc, crește neplata, care duce la creșterea taxelor etc.
Însă, dacă risipa, evaziunea și corupția scad, nu este obligatoriu ca taxele să scadă și ele. Politicienii dispun de bugete mai mari, fac investiții publice sau majorează salarii, venituri, alocații, în așa fel încât scăderea risipei, evaziunii și corupției nu conduc mecanic la scăderea poverii fiscale. Cel mult, poate avea loc o redistribuire (uneori) mai echitabilă a acesteia.
Cele de mai sus par o litanie descurajantă pentru cei care se luptă cu criza, recesiunea, creșterea taxelor, emigrația forței de muncă, evaziunea fiscală și corupția în creștere ca să-și mențină firmele înființate în vremuri mai îndepărtate sau mai apropiate. Analizele pe diferite sectoare (construcții, arhitectură, stomatologie, procesarea materiilor prime agricole, turism etc.) ne arată că de cinci ani încoace (2009-2013) firmele private și-au redus dramatic profiturile, capitalurile, fondurile de investiții și, în ultima perioadă, personalul. Contrar a ceea ce crede politicianul manelist, ca să-și păstreze capacitatea operațională și ca să reziste vicisitudinilor pieței și vremurilor, în condiții de criză, antrepenorul privat începe cu reducerea profiturilor (de aceea, 80% dintre firmele în