Peste 2500 de cadre didactice tulcene, afiliate sindicatelor din învăţământ, au câştigat procesele intentate Ministerului Educaţiei pentru anumite drepturi salariale restante. Instituţia centrală a alocat deja sumele pentru achitarea sumelor câştigate de profesori.
„Ministerul Educaţiei a alocat bani pentru toate procesele câștigate. Au fost litigii de muncă în legătură cu anumite drepturi salariale şi este vorba de 2500 de profesori afiliaţi sindicatelor, din 2709 cadre didactice. Principalele revendicări se referă la Legea 21, iar preşedintele Băsescu a promis că vor creşte salariile cu 50% şi, existând o lege, s-au intentat procese. Până la urmă, salariile universitarilor au crescut cu circa 31%, iar în 2011 pentru preuniversitari au fost schimbate grilele de salarizare şi de atunci s-au stabilit alte grile”, a declarat inspectorul general al ISJ Tulcea, Dumitru Damian.
Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie, a declarat că o mare sumă de bani este alocată de Guvern este destinată plăţii salariilor şi sporurilor, precum şi achitării salariilor restante câştigate în instanţă de către cadrele didactice din învăţământul preuniversitar.
Peste 2500 de cadre didactice tulcene, afiliate sindicatelor din învăţământ, au câştigat procesele intentate Ministerului Educaţiei pentru anumite drepturi salariale restante. Instituţia centrală a alocat deja sumele pentru achitarea sumelor câştigate de profesori.
„Ministerul Educaţiei a alocat bani pentru toate procesele câștigate. Au fost litigii de muncă în legătură cu anumite drepturi salariale şi este vorba de 2500 de profesori afiliaţi sindicatelor, din 2709 cadre didactice. Principalele revendicări se referă la Legea 21, iar preşedintele Băsescu a promis că vor creşte salariile cu 50% şi, existând o lege, s-au intentat procese. Până la urmă, salariile universitarilor au crescut cu circa 31%, iar î