Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu îl acuză pe Ponta că ascunde bani în buget şi creşte acciza

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 3 decembrie 2013 · ·

Preşedintele refuză semnarea Memorandumului dintre Guvern şi FMI din cauza majorării accizei la carburanţi cu 7 eurocenţi. Sursa: EVZ

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, ieri seară, în cadrul unei declaraţii de presă susţinute la Cotroceni, că nu va semna Memorandumul dintre Guvern şi FMI, din cauza faptului că acesta specifică majorarea accizei la carburanţi cu 7 eurocenţi.

Şeful statului a explicat că suma de 2,28 miliarde RON din taxa suplimentară pe carburant poate fi acoperită din alte zone. Acesta l-a acuzat pe Ponta că ascunde bani în buget, pentru a-i direcţiona apoi către baronii locali. "Fiind două rânduri de alegeri, primarii trebuie să aibă bani pe care nu-i controlează UE", a acuzat el.

Băsescu a indicat locurile unde sunt ascunse fondurile: "1,5 miliarde sunt la Ministerul Dezvoltării, 600 de milioane la plata serviciului datoriei publice şi încă 1,5 miliarde în taxa pe stâlp". Şeful statului a subliniat că aşa-numita "taxă pe stâlp" este voit subevaluată de Executiv, în aceleaşi scopuri. "Taxa pe construcţii e evaluată, ca venit, la circa 480 de milioane, ceea ce e o mare minciună. Aşa cum e scrisă ordonanţa, poate produce orice sumă, între 500 de milioane şi 1,5 miliarde", a explicat el.

În plus, Băsescu spune că sporul la combustibili nu va fi de 7 cenţi, căci "la pompă" aceştia devin 12 cenţi prin inflaţie, rata de schimb şi TVA, punând la dispoziţia Guvernului o sumă de 2,28 miliarde.

"Această creştere de preţ va afecta mult mai mult pensiile decât creşterea de 3,75% la care obligă legea. Vor fi afectaţi toţi salariaţii, indiferent de categorie, dar această creştere va înghiţi în mod foarte uşor şi creşterea salariului minim pe economie, şi creşterea de venit pentru rezidenţi etc", a mai spus preşedintele Traian Băsescu.

Traian Băsescu a adăugat că, legal, Memorandumul nu poate fi înaintat fără semnătura lui. "I-

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 4 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum o ora
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 16 iulie, de la ora 15.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Florin Cîțu

Gandul acum 13 minute
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 16 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitatul emisiunii este fostul premier Florin Cîțu. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum o ora
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 4 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Olanda, Danemarca şi Suedia, pregătite să cumpere arme din SUA pentru Ucraina, conform planului lui Trump

HotNews acum o ora
Olanda, Danemarca şi Suedia au indicat că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpărarea de arme pentru Ucraina de către Europa, relatează marți agenția France Presse, preluată de Agerpres. Danemarca este „absolut pre

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 4 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 5 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

26°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

28°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

21°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

28°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°