Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O nouă intervenţie în forţă a jandarmilor la Pungeşti

Publicat in Ziarul Financiar, luni 2 decembrie 2013 ·

Jandarmii au intervenit din nou, luni, în jurul orei 12.00, pentru a îndepărta de pe carosabil câteva zeci de persoane care protestează la Pungeşti şi care blocau accesul maşinilor Chevron pe terenul pe care compania va amplasa sonda de explorare a gazelor de şist.

Aproximativ 40 de localnici din Pungeşti care se opun explorării gazelor de şist şi care protestează în faţa gardurilor montate de Jandarmerie au încercat din nou, în jurul orei 12.00, să împiedice accesul maşinilor Chevron.

O parte din protestatari, între care şi un preot, s-au aşezat pe carosabil în momentul în care au văzut că maşinile de la Chevron intenţionează să intre în perimetrul asigurat de către Jandarmerie.

În aceste condiţii, aproximativ 80 de jandarmi au intervenit în forţă şi i-au ridicat de pe şosea pe protestatari, în timp ce alţii au fost împinşi pentru a elibera şoseaua. După îndepărtarea oamenilor de pe şosea, mai multe maşini ale Chevron au trecut spre terenul pe care ar urma să fie amplasată sonda de explorare a gezelor de şist.

În cursul dimineţii de luni, firma angajată de Chevron a amenajat o cale de acces de la drumul judeţean până la terenul concesionat de companie. Totodată, angajaţii firmei montează garduri din plasă de sârmă în jurul terenului de 20.000 de metri pătraţi.

Un număr de 250 de jandarmi sunt mobilizaţi în zona Pungeşti (Vaslui), a declarat, luni, şeful Jandarmeriei Române, Mircea Olaru, afirmând că "în niciun moment" jandarmii nu au folosit gaze lacrimogene, bastoane sau alte mijloace din dotare împotriva protestatarilor.

Aproximativ 30 de persoane au reclamat intervenţia în forţă a jandarmilor, luni dimineaţă, la Pungeşti, oamenii spunând că au fost ridicaţi şi urcaţi în dube, în timp ce pe drumul judeţean din zonă Jandarmeria a montat garduri, drumul find blocat în totalitate.

În acest timp, compania Chevron a

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trenul nou Alstom a fost pus din nou în circulație, vineri dimineață

G4Media acum 3 ore
Trenul Alstom Coradia Stream, pus oficial în circulație miercuri, dar care joi a fost retras temporar din cauza unor „erori afișate de computerul de bord”, a reluat călătoriile vineri dimineață, au anunțat Alstom și Autoritatea pentru Reformă Ferovi

Trump o nominalizează pe Pam Bondi ca noua sa propunere pentru funcţia de procuror general

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ales al SUA Donald Trump a nominalizat-o pe Pam Bondi, fost procuror general din Florida, ca noua sa propunere pentru a conduce Departamentul Justiţiei, după retragerea lui Matt Gaetz, scrie CNN. ”Pam a fost procuror pentru aproape 20 d

Alegeri prezidenţiale 2024. Primii 10 votanţi din diaspora şi-au exprimat votul în Noua Zeelandă

Mediafax acum 44 minute
Procesul electoral pentru alegerea preşedintelui României a început vineri în diaspora, primii care şi-au putut exprima votul fiind românii din Noua Zeelandă. La secţia de votare din Auckland, 10 cetăţeni români au votat deja, toţi fiind înregistraţ

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 10 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

Horoscop pentru vineri, 22 noiembrie 2024. Ziua anunță cheltuieli pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 26 minute
Berbec Relatiile sentimentale si cele cu copiii cunosc suisuri si coborasuri sau una calda, una rece. Recomandabil ar fi sa te detasezi de cei dragi, să-i lași să-și vadă de ale lor, iar tu să-ți orientezi eforturile catre un hobby. Gandeste-te ser

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 9 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 9 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Baschet masculin: România, prima victorie din precalificările europene ale Cupei Mondiale din 2027

News.ro acum 10 ore
Naţionala de baschet masculin a României a învins joi, la Oslo, reprezentativa Norvegiei, scor 75-62 (44-38), în a doua partidă din grupa B a precalificărilor europene ale Cupei Mondiale din 2027. Este primul succes al naţionalei tricolore în grupa

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 11 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Zelenski cere comunităţii internaţionale ”să reacţioneze” după atacul rus cu un nou tip de rachetă balistică hipersonică, Oreşnik, care creşte ”amploarea brutalităţii” Războiului din Ucraina

News.ro acum 9 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cere joi comunităţii internaţionale ”să reacţioneze” în urma unui tir împotriva Ucrainei al Rusiei cu un nou tip de rachetă balistică hipersonică, Oreşnik, care creşte ”amploarea brutalităţii” războiului înt

Vremea

București
acum

vin.

1°/12°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

-1°/9°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
Constanta
acum

vin.

0°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-7°/1°
dum.

-7°/1°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/9°
sâm.

0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/7°