Uniunea Europeană rămâne dispusă să semneze Acordul de asociere cu Ucraina, în pofida evenimentelor ce au loc în prezent în această țară, a declarat luni purtătoarea de cuvânt a Comisiei Europene, Pia Ahrenkilde Hansen, informeaza Agerpres.
"Noi suntem gata să examinăm posibilitatea semnării Acordului de asociere și de liber schimb odată ce autoritățile ucrainene vor da dovadă de voință politică în ceea ce privește îndeplinirea condițiilor pe care noi le-am pus", a indicat Pia Ahrenkilde Hansen, potrivit RIA Novosti.
În același timp, Uniunea Europeană a cerut luni autorităților și opoziției de la Kiev să dea dovadă de calm, după violențele care au marcat acțiunile de protest de la sfârșitul săptămânii trecute din capitala ucraineană.
'Cerem tuturor părților societății ucrainene să-și rezolve diferendele într-un mod pașnic', a declarat Maja Kocijancic, purtătoarea de cuvânt a șefei diplomației europene Catherine Ashton, citată de AFP.
'Manifestațiile trebuie să se deruleze într-o atmosferă pașnică', a adăugat ea, cerând din nou autorităților să dea dovadă de 'reținere' față de manifestanți.Aceste declarații din partea reprezentanților UE survin pe fondul amplelor manifestații ce au loc în Ucraina, ca urmare a deciziei conducerii de la Kiev de a suspenda pregătirea procesului de asociere cu Uniunea Europeană. Peste 100.000 de manifestanți pro-UE au protestat duminică în centrul capitalei ucrainene pentru a cere autorităților să revină asupra deciziei lor. Manifestația a degenerat în violențe, mai mulți protestatari și polițiști fiind răniți. Luni dimineața, manifestanți ai opoziției blocau sediul guvernului, cu intenția de a forța demisia cabinetului condus de Mykola Azarov.
Cuvinte cheie:ucraina, acord ue, Pia Ahrenkilde Hansen
Uniunea Europeană rămâne dispusă să semneze Acordul de asociere cu Ucraina, în pofida evenimentelor c