Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta avertizează Marea Britanie: NU vom acceptă să fim trataţi ca nişte cetăţeni de MÂNA A DOUA

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 2 decembrie 2013 ·

Cu o luna înainte de ridicarea restricţiilor aplicate muncitorilor români pe teritoriul Marii Britanii, premierul Victor Ponta român le-a cerut britanicilor să nu îi trateze pe cetăţenii români drept europeni de mâna a doua şi a avertizat că restricţiile nu trebuie folosite pentru a "genera abuzuri".

Potrivit Sky News, declaraţia lui Victor Ponta a fost făcută în replică la ameninţărilepremierului britanic David Cameron de înăsprire a reulilor pentru emigranţii din Uniunea Europeană, pe fondul ingrijorării că românii şi bulgarii se vor folosi de sistemul britanic de ajutoare sociale.

David Cameron a declarat că un milion de cetăţeni ai Europei Centrale şi de Est trăiesc în Marea Britanie, iar nivelul emigraţiei a crescut la un nivel nemaiîntâlnit din timpul războiului.

Victor Ponta a explicat că oamenii ar trebui să fie pedepsiţi numai în cazul în care abuzează de sistemul britanic de ajutoare sociale, dar restricţiile nu ar trebui folosite "pentru a genera sau a justifică abuzul şi discriminarea împotriva cetăţenilor europeni".

"Nu vom acceptă să fim trataţi că cetăţeni de mâna a două", a spus Ponta.

Milioane de români lucrează deja în Spania şi Italia, iar premierul român şi-a exprimat speranţa că David Cameron nu doreşte să "atace principiile fundamentale ale Uniunii Europene, printre care libertatea de mişcare este o valoare fundamentală", scrie Sky News.

De altfel, afirmaţiile lui David Cameron au fost calificate de comisarul european pentru muncă Laszlo Andor drept "o nefericită reacţie exagerată".

TOP 3 RECOMANDĂRI EVZ.RO: ”MEȘTERUL MANOLE” - Prima operă rock din România nu a scăpat cenzurii din comunism. A avut premiera abia acum | GALERIE FOTO + VIDEO

Ziua națională naște pasiuni. Călătorii din tramvaie s-au bătut cu cei care nu mai aveau locGeniu al pianului la 12 ani. Călin Calfa,

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

66,2% dintre români cred că Nicolae CEAUȘESCU a fost un lider bun. Semnal de alarmă tras de sociologul Remus Ștefureac

Gandul acum 17 minute
INSCOP Research a realizat, în parteneriat cu Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Comunist (IICCMER), cea mai amplă cercetare sociologică dedicată nostalgiei după comunism, care va fi publicată mâine, transmite dire

„Îi spulberăm” » Gigi Becali, în extaz după ce a aflat adversara FCSB-ului: „Nu sunt de talia noastră”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Gigi Becali (67 de ani), finanțatorul de la , a reacționat după ce a aflat preliminar al Ligii Campionilor. Campioana en-titre din Superliga, dacă trece de dubla cu Shkendija, va juca apoi cu învingătoarea dintre Shelbourne, din Irlanda, și , din Az

Șoferul care s-a urcat pe cabina TIR-ului și a blocat traficul rutier pe Autostrada A1, în semn de protest, reținut. Alți 13 pietoni au fost amendați

Ziua Constanta acum 21 minute
Șoferul, în vârstă de 33 de ani, care a blocat traficul rutier în semn de protest, la data de 20 iulie 2025, pe Autostrada A1, pe sensul Pitești - București, la kilometrul 19, a fost reținut de polițiști, pentru 24 de ore, pentru împiedicarea sau în

Peste 1500 de blocuri rămân fără apă caldă în Capitala aflată zilele acestea sub cod roșu de caniculă

HotNews acum 3 ore
Sute de blocuri din patru sectoare ale Capitalei, nu vor avea apă caldă în următoarele zile din cauza unor lucrări la sistemul de termoficare, în contextul în care meteorologii au anunțat cod roșu de caniculă în București, până miercuri. Termoenerge

„Executat” de Rădoi de la Craiova, Andrei Ivan a reacționat pe Internet: „Cu durere, nu pentru că așa mi-am dorit”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Veste-șoc în Superliga! în cursul zilei de luni. Atacantul a publicat un mesaj pe rețelele de socializare la câteva minute după anunțul clubului. Ivan Nu știu ce-mi rezervă viitorul, dar știu un lucru: indiferent unde voi merge, voi purta cu mine, m

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 4 ore
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum 4 ore
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 4 ore
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

Amenzi de 1,8 milioane de lei după controale la gropile de gunoi din țară: unde sunt cele mai mari bombe ecologice

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a afirmat că, în urma controalelor făcute la gropile de gunoi, reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu au dat amenzi în valoare de 1,8 milioane de lei.

Electric Castle 2025 s-a încheiat. Începe pregătirea pentru Electric Castle 2026

HotNews acum 2 ore
A 11-a ediție a Electric Castle s-a încheiat după 5 zile memorabile care au transformat domeniul Banffy într-un spațiu al muzicii bune și distracției. Cu 289.000 de participanți din 15 țări, ediția din acest an marchează un pas important în istoria

Vremea

București
acum

35°
lun.

20°/37°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

30°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

17°/32°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/38°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°