Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BISTRIŢA: Ce poţi face cu 50.000 de euro? Primarul îi cheltuie pe reabilitarea a două toalete publice (FOTO/VIDEO)

Publicat in Citynews, luni 2 decembrie 2013 ·

Aproape 50 de mii de euro bagă Primăria municipiului Bistriţa în reabilitarea toaletelor publice din centrul oraşului, situate în apropierea Bisericii Evanghelice. Suma, deloc de neglijat, a fost aprobată de consilierii locali, iar lucrările sunt făcute în regie proprie, cu muncitorii Direcţiei de Servicii Publice din cadrul Primăriei.

Toatele de lux, de asta vor avea parte bistriţenii când se vor termina lucrările de reabilitare a "obiectivelor strategice" din centrul oraşului. Pentru reabilitarea şi modernizarea toaletelor publice din zona istorică a Bistriţei s-au alocat aproape două sute de mii de lei.

"Este vorba de o lucrare realizată de Direcţia de Servicii Publice din cadrul Primăriei, o lucrare care a fost prevăzută în bugetul acestui an, suma alocată este de 194 de mii de lei şi presupune modernizarea acestor toalete publcie, începând de la zona exterioară, a acoperişului, care a fost practic înlăturat şi s-a construit o structură care va avea în final sticlă şi terminând cu compartimentările interioare, bineînţeles înlocuirea gresiei, a faianţei, a obiectelor sanitare, sistemul de încălzire, reţeaua de apă canal, practic tot ceea ce înseamnă buna funcţionare a acestora.

Era o lucrare necesară din punct de vedere al funcţionării, dar şi estetic, mă refer aici la zona exterioară, pentru că ea a fost în aşa fel gândită şi proiectată încât să se integreze cu ansamblul Pieţei Centrale", spune purtătorul de cuvânt al Primăriei municipiului Bistriţa, Mihai Ruşti.

Bistriţenii spun că era necesară o reabilitare a acestor toalete, care nu mai corespundeau secolului XXI, însă au mari dubii cu privire la modul în care sunt cheltuiţi banii alocaţi.

"Nu îmi dau seama ce vor să facă, s-ar putea să fie mulţi bani. Oricum mi se pare o sumă destul de mare dar depinde ce fac, s-ar putea să fie suma mare şi să facă puţin sau invers", spune un do

Articolul in Citynews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Senatul a luat act de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a obţinut un mandat în Parlamentul European

News.ro acum o ora
Senatul a luat act, în plenul de marţi, de demisia senatoarei PSD Gabriela Firea, după ce aceasta a fost aleasă pentru un mandat în Parlamentul European. Vicepreşedintele forului legislativ şi preşedintele de şedinţă Sorin Cîmpeanu a precizat că est

Actriţa fraceză Anouk Aimée, celebră pentru rolul din filmul "Un bărbat şi o femeie", a murit la vârsta de 92 de ani

News.ro acum 41 minute
Marea actriţă franceză Anouk Aimée, cunoscută mai ales pentru rolul său alături de Jean-Louis Trintignant în filmul "Un bărbat şi o femeie" din 1966, a murit la vârsta de 92 de ani, a anunţat marţi fiica sa. Curtată de-a lungul anilor de cei mai mar

Cod galben și portocaliu de caniculă. Valul de căldură aduce și nopți cu temperaturi sufocante. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 2 ore
Autoritatea Națională de Meteorologie a anunțat un cod galben de caniculă perntru marți, 18 iunie. Miercuri, situația va fi mult mai gravă. Intră în vigoare și un cod portocaliu, iar cel galben se va extinde în majoritatea țării. Local, românii treb

Achiziția tramvaielor Imperio de către Primăria București de la Astra Arad este anchetată de Parchetul European și DNA

Ziare.com acum 31 minute
O anchetă a fost deschisă la DNA, dar și la Parchetul European, privind achiziția a 100 tramvaie Astra Arad de către Primăria Capitalei. În timpul mandatului Gabrielei Firea a avut loc atribuirea licitației, iar contractul a fost semnat de Nicușor D

România, ţara cu cea mai ridicată inflaţie din UE pentru a cincea lună consecutiv

Adevarul acum 46 minute
Rata anuală a inflaţiei în Uniunea Europeană a urcat în mai la 2,7%, de la 2,6% în aprilie, în timp ce România este pentru a cincea lună la rând ţara cu cea mai ridicată inflaţie din blocul comunitar.

Deputaţii au adoptat proiectul care interzice publicitatea la ţigaretele electronice, inclusiv cele de tip vape sau care folosesc dispozitive cu tutun încălzit / Legea merge la promulgare

News.ro acum 53 minute
Deputaţii au adoptat, decizional, proiectul pentru completarea art. 29 din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum şi pentru completarea Legii nr.148/2000 privind publicitatea.Iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare modificarea celor

Accident cu 5 mașini și 18 victime, dintre care zece copii, pe un drum din Constanța. A fost chemat elicopterul SMURD FOTO VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un număr de 18 persoane, printre care 10 copii, au fost implicate într-un accident rutier cu cinci autoturisme, petrecut marţi, pe DJ 224, între localităţile Tortoman şi Siliştea, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "Dobrogea".

Marcel Ciolacu l-a invitat pe premierul Bavariei să viziteze Castelul lui Dracula: Indiferent de cât de mult usturoi o să mâncăm, să nu mergem într-o noapte cu lună plină / Premierul Bavariei: Cred că e suficient dacă mâncăm înainte mici

News.ro acum 41 minute
Premierul Marcel Ciolacu l-a invitat, marţi, pe prim-ministrul Statului Liber Bavaria să viziteze ţara noastră, Delta Dunării şi Castelul lui Dracula, el afirmând că, indiferent de cât de mult usturoi vor mânca, ar trebui să nu meargă într-o noapte

Ambasadorul României în SUA, despre programul Visa Waiver „Suntem pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor de admitere”

Ziua Constanta acum 19 minute
„România se află pe ultima sută de metri în ceea ce priveşte îndeplinirea criteriilor de admitere în programul Visa Waiver”, susţine ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Dan-Andrei Muraru, notează Agerpres. "Suntem pe ultima sută de m

Fostul ministru al Transporturilor Anca Boagiu, din nou membră în Consiliul de Administraţie TAROM, cu un mandat de 4 ani

News.ro acum o ora
Fostul ministru al Transporturilor Anca Boagiu este din nou membru în Consiliul de Administraţie TAROM începând din data de 15 iunie. Mandatul noilor membri este de 4 ani. ”În urma finalizării procedurii de selecţie, Adunarea Generală a Acţionarilor

Vremea

București
acum

34°
mar.

22°/34°
mie.

21°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/33°
Iasi
acum

28°
mar.

18°/29°
mie.

19°/32°
joi

17°/26°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

29°
mar.

21°/29°
mie.

21°/26°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/30°
joi

18°/28°
vin.

15°/29°
Timisoara
acum

31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/36°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°