Florin-Teodor Mureşan Cu siguranţă că, în vechile sate maramureşene, cu cât creşte consumul de horincă, cu atât trecutul punţilor devine mai temerar. Fraţii Petreuş au postulat aspectul. În capitala judeţului, însă, lucrurile sunt mult mai elaborate. Arta e cea care ne pune în pericol atunci când vrem să traversăm unele poduri.

Secţiunea A: Podul Kaufland, o problemă de convexitate

Prima oară, cu ceva ani în urmă, văzând o doamnă care folosea - fără să-şi fi dorit asta - podul pe post de derdeluş, m-am întrebat dacă nu cumva un grup ocult de arhitecţi a pus gând rău oaselor noastre. E drept, m-am întrebat şi a doua oară, iarna trecută, când, încercând să traversez acest pod, am testat pe pielea mea dacă în copilărie am absorbit o cantitate suficientă de calciu. Asta după ce, în prealabil, m-am întrebat ce-mi caută picioarele la nivelul ochilor. Era iarnă, dar, să fim serioşi, pentru unii băimăreni, mai ales dacă au şi o anumită vârstă, acest pasaj pietonal, arcuit, devine un serios antrenament de căţărare, indiferent de anotimp.

Convexitatea e prea accentuată. Puntea asta pietonală comportă o diferenţă de atmosferă, de la bază la vârf, capabilă să-ţi dea ameţeli. Nu mă pricep la artă, da’ cred că era mai indicat stilul baroc. Proiectantul se putea juca de-a liniile curbe sub suprafaţa de traversare, lăsând orizontala la dispoziţia trecătorilor.

După ce am aflat cine e constructorul, nu mai sunt aşa de sigur că doar planşa desenată e de vină. Lucrarea este realizată de o firmă a fostului deputat, Gheorghe Zoicaş. Zic, l-o fi apucat pe Zoicaş veleităţi de artist, că de la oamenii politici nu ştii niciodată la ce să te aştepţi. Şi-o fi spus că arhitectul nu a accentuat destul aspiraţia omului către înalt, aşa că într-o noapte şi-a luat o echipă de muncitori şi s-a simţit dator să-ndrepte lucrurile. Pardon, să le curbe