Mesajul a fost trimis. Multumesc!

INTERVIURILE 2+1. Dr. Cătălin Cârstoiu, managerul Spitalului Universitar: "Pentru o spitalizare de 100.000 €, Casa de asigurări ne-a dat doar 5.000 de lei" | VIDEO

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 2 decembrie 2013 · ·

Managerul celui mai mare spital din ţară consideră că dezastrul din Sănătate a fost indus de fi nanţarea nerealistă a actului medical. Operaţiile de apendicită sunt plătite aproape la fel ca cele pe cord deschis, iar consultaţiile sunt decontate de zeci de ori mai prost decât la un spital privat.

Medicul Cătălin Cârstoiu crede că problema lipsei medicamentelor și a materialelor sanitare nu este atât de gravă la Spitalul Universitar

Sursa: RÎZVAN VĂLCĂNEANȚU

Medicul Cătălin Cârstoiu a reuşit să facă din Spitalul Universitar o unitate medicală cu cel mai înalt grad de încredere în rândul pacienţilor, conform unui studiu care a vizat serviciile din mai multe spitale din Capitală. Cea mai mare problemă a sistemului sanitar rămâne însă lipsa unui standard de cost pentru serviciile medicale. Toate sunt plătite la fel de Casa de Asigurări, iar aceasta e o problemă care nu se va rezolva prea curând şi în orice caz, nu prin grevă generală, crede managerul.

Evenimentul zilei: Greva s-a terminat înainte de a începe. Şi-au recăpătat medicii brusc demnitatea?

Cătălin Cârstoiu: Salariile şi condiţiile de muncă decente sunt revendicări care nu cred că s-au stins ieri şi nu se vor stinge nici în următorii ani. Dacă vorbim despre cum a involuat imaginea corpului medical în rândul societăţii, e evident că s-a produs o degradare. Societatea era structurată pe nişte piloni de moralitate: medic, profesor şi preot. Aceste trei categorii şi-au pierdut cu totul aura.

Cine e de vină pentru această situaţie critică?

E vorba mai degrabă de lipsă de coeziune pentru a obţine anumite lucuri fireşti. Nu e normal ca un rezident să trăiască cu 300 de euro pe lună, maximum. Există, într-adevăr, şi acele venituri informale pe care cadrele le au...

Cum ar putea fi scoase la suprafaţă acestea?

Să recunoaştem, pacienţii îşi cumpără medicamente, materia

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR propune modificarea legii Curţii Constituţionale ”pentru a preveni abuzurile electorale” şi a alinia legislaţia românească la standardele europene

News.ro acum 4 ore
Partidul AUR anunţă că a depus o iniţiativă legislativă pentru modificarea legii Curţii Constituţionale pentru a preveni ”abuzurile electorale”, afirmând că aceasta prevede interzicerea expresă a posibilităţii ca procesul electoral să fie anulat din

Rusia trimite de urgență mai multe avioane în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului din portul Bandar Abbas

HotNews acum 2 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat trimiterea mai multor avioane de urgență în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului izbucnit în portul Bandar Abbas, a relatat duminică agenția rusă de presă de stat TASS, citată de Reuters. „La instruc

Superliga – play-out: Gloria Buzău – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins duminică, în deplasare, scor 2-0, formaţia Gloria Buzău, în etapa a şasea din play-out-ul Superligii. Gazdele au avut două ocazii importante, prin Călin şi Jipa, în minutele 20 şi 21, însă scorul a fost deschis de oaspeţi

Vaticanul a anunțat câte sute de mii de oameni au participat la funeraliile Papei Francisc

Libertatea acum 3 ore
Sâmbătă, 26 aprilie, a avut loc înmormântarea Papei Francisc în Piața Sfântul Petru din Vatican, urmată de procesiunea către bazilica Santa Maria Maggiore, unde Papa a fost înmormântat. Ceremonia a început la ora 10.00 și a fost oficiată de cardinal

Alertă în Canada! Cel puțin 9 persoane au murit după ce o mașină a intrat în mulțime la un festival

Ziua Constanta acum o ora
Nouă persoane au fost ucise după ce un șofer a intrat în plin în mulțimea care participa la un festival stradal filipinez la Vancouver, a anunțat poliția, relatează AFP și Reuters, conform Agerpres.ro 'Până în acest moment putem confirma că nouă per

Incendiu la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului municipal Rădăuți

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit astăzi, 27 aprilie 2025 la Centrul de Primiri Urgențe al spitalului municipal Rădăuți, județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cel mai probabil, în urma unui scurtcircuit, izolația cablurilor electrice, aflate în tavanul fals a

Tratament injectabil inovator pentru regenerarea inimii după infarct

News.ro acum 3 ore
O descoperire promiţătoare în domeniul bioingineriei cardiovasculare ar putea îmbunătăţi modul în care sunt trataţi pacienţii după un infarct miocardic. Cercetătorii au dezvoltat un polimer injectabil care, administrat intravenos, stimulează procese

Opoziţia sud-coreeană îl desemnează pe Lee Jae-myung candidat în alegerile prezidenţiale de la 3 iunie

News.ro acum 2 ore
Partidul Democrat (PD, centru-stânga), principala formaţiune aflată în opoziţie în Coreea de Sud, l-a numit pe Lee Jae-myung candidat în alegerile prezidenţiale de la 3 iunie, un scrutin convocat în în urma destituirii preşedintelui Yoon Suk Yeol du

Turiştii se întorc de la munte: trafic intens pe arterele ce duc spre Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Traficul rutier este intens duminică după-amiaza pe DN 1 - Valea Prahovei, DN 7 - Valea Oltului, Autostrada A 1 dinpre Vama Nădlac spre Deva: turiştii se întorc de la munte spre localităţi din Sudul ţării sau spre Capitală. Potrivit Centrului Infotr

Scrisoarea lui Napoleon despre arestarea Papei Pius al VII-lea, vândură la licitaţie în Franţa cu 26.360 de euro

News.ro acum 2 ore
O scrisoare în care Napoleon îşi simula dezaprobarea faţă de arestarea Papei Pius al VII-lea, după ce a ordonat-o, a fost vândută cu 26.360 de euro la licitaţie, la Fontainebleau, duminică, anunţă casa Osenat, care a organizat-o, relatează AFP. O ad

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/15°
lun.

7°/18°
mar.

6°/19°
mie.

9°/22°
Iasi
acum

15°
dum.

5°/16°
lun.

5°/17°
mar.

6°/20°
mie.

12°/23°
Constanta
acum

13°
dum.

10°/14°
lun.

9°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
Cluj-Napoca
acum

15°
dum.

8°/15°
lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
mie.

9°/20°
Timisoara
acum

18°
dum.

7°/18°
lun.

11°/19°
mar.

9°/20°
mie.

10°/22°