La data de 02.12.2013, ofiţerii Compartimentului Criminalitate Itinerantă din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, în colaborare cu poliţiştii din Mircea Vodă l-au depistat pe F. MARIUS, de 27 ani, din comuna Mircea Vodă, persoană ce face obiectul unui mandat european de arestare, emis la data de 13.11.2013 de Tribunalul din Florenţa – Italia, pentru comiterea infracţiunii de ,,tâlhărie”, faptă prevazută şi pedepsită de Codul Penal Italian, cu închisoare de până la 10 ani. Cel în cauză, a fost prezentat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa – Secţia Penală, ce a dispus reţinerea acestuia pe un termen de 24 de ore, urmându-se procedurile legale aflate în vigoare.