Medicamente de peste 70 miliarde lei se prescriu lunar pacienţilor din judeţ, cei mai mulţi bani, din lista celor 15 grupe de boli cronice, fiind cheltuiţi pe medicamente pentru tratarea hepatitei virale cronice (peste 6 miliarde lei vechi) şi a bolilor psihice (peste 3,6 miliarde lei vechi).
La nivelul lunii septembrie, 15 pacienţi cu hepatita virus C şi şase cu hepatita virus B se aflau pe lista de aşteptare întocmită la nivelul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, pentru evaluarea dosarelor. Următorul loc îl ocupă leucemiile, limfoamele şi tumorile, pentru care în luna septembrie s-au prescris medicamente de peste 1,7 miliarde lei vechi. Deloc de neglijat sunt şi costurile pentru tratarea demenţei (aproape 1,5 miliarde lei vechi), în timp ce pentru pacienţii cu stent şi cei cu spodilită anchilozantă s-au plătit cei mai puţini bani, 2,3 milioane lei vechi, respectiv aproape un milion lei vechi.
Sume deloc de neglijat se consumă şi pentru celelalte boli cronice dispensarizate de medicina de familie şi cea de specialitate, pentru Parkinson şi epilepsie fiind cele mai mari sume (3,8 miliarde lei vechi, respectiv 1,35 miliarde lei vechi). Medicii de specialitate au consumat în luna septembrie peste 41 miliarde lei vechi, în timp ce medicii de familie, peste 32 miliarde lei vechi. Cele mai costisitoare, dacă se poate spune aşa, luni au fost însă aprilie, când la nivelul judeţului s-au decontat reţete de peste 81 miliarde lei vechi, şi iulie – cu peste 80 miliarde lei vechi.
CJAS monitorizează lunar legalitatea prescrierii şi eliberării de medicamente şi, tot lunar, întocmeşte şi top 10 prescriptori pentru cele două categorii, medici specialişti şi medici de familie.
Medicamente de peste 70 miliarde lei se prescriu lunar pacienţilor din judeţ, cei mai mulţi bani, din lista celor 15 grupe de boli cronice, fiind cheltuiţi