Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fostul ministru al Economiei Ion Ariton, cercetat în dosarul "Gala Bute"

Publicat in Gandul, luni 2 decembrie 2013 ·

Fostul ministru Ion Ariton va fi cercetat în continuare în dosarul "Gala Bute", în care a fost trimis în judecată Rudel Obreja, după ce rechizitoriul procurorului de caz a fost infirmat de şeful acestuia, care a apreciat că Ariton ar fi determinat şefii a 10 companii să sponsorizeze evenimentul.

Prin rechizitoriului din 6 noiembrie, procurorul de caz a dispus trimiterea în judecată a fostului preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, pentru fapte corupţie, şi scoaterea de sub urmărire penală sau neînceperea urmăririi penale, după caz, faţă de reprezentanţii Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Ministerului Economiei, companiilor naţionale şi ai Federaţiei Române de Box implicaţi în săvârşirea faptelor care formează obiectul prezentei cauze.

Luni, însă, procurorul şef adjunct al Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) a infirmat acest rechizitoriu, considerând că acesta este nelegal în privinţa soluţiei de neurmărire dispuse cu privire la funcţionarii implicaţi, dar şi a calificării faptelor reţinute în sarcina lui Obreja.

Astfel, şeful procurorului de caz apreciază că "soluţia de neurmărire cu privire la Ariton Ion şi la reprezentanţii companiilor naţionale care au sponsorizat Federaţia Română de Box este greşită, fiind necesară continuarea urmăririi penale cu privire la săvârşirea de către aceste persoane a infracţiunilor prev. de art. 13, indice 2, din Legea nr. 78/2000 cu modificările şi completările ulterioare rap. la 248 C.p.", respectiv pentru abuz în serviciu.

"Funcţionarii menţionaţi şi-au încălcat atribuţiile de serviciu şi au determinat producerea unui prejudiciu companiilor, în condiţiile în care contractele care au avut ca obiect sponsorizarea galei de box profesionist au încălcat prevederile legale care interzic sponsor

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 4 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 44 minute
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Blocaj „fără precedent” în justiție. CSM cere lui Nicușor Dan să deblocheze numirile și pensionările unor judecători

Mediafax acum o ora
„Având în vedere situaţia fără precedent generată ca urmare a nesemnării decretelor de pensionare ale judecătorilor şi a decretelor de numire în funcţia de judecător, respectiv 50 de decrete”, precizează CSM într-un comunicat, instituția constată un

Opoziția depune moțiune de cenzură după angajarea răspunderii de către guvern: „Au dat foc țării și acum ne cer bani să stingă incendiul”

Mediafax acum o ora
Acest lucru se va întâmpla după ședința plenului reunit al Parlamentului, în care premierul își va angaja răspunderea pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului, scrie Gândul. Surse politice precizează pentru Gândul că a început strâ

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 2 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Octavian Berceanu, fost șef al Gărzii Naționale de Mediu, este candidatul REPER la Primăria Capitalei

Gandul acum 48 minute
Octavian Berceanu, fostul comisar-şef al Gărzii Naţionale de Mediu, a fost desemnat să candideze la Primăria Generală a Capitalei din partea partidului REPER Bucureşti. Berceanu afirmă că alege să-şi dăruiască timpul şi cunoştinţele pentru „un oraş

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 2 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

Fostul candidat la prezidențiale, Călin Georgescu, rămâne sub control judiciar pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum 27 minute
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a decis, luni, menținerea măsurii în cazul fostului candidat la prezidențiale, informează Agerpres. „Constată legalitatea

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum 3 ore
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

Ministrul Finanțelor: Măsurile fiscale, dacă le-am fi amânat, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adoptarea pachetului de măsuri fiscale ne menţine libertatea de decizie economică şi libertatea de finanţare de pe pieţe, iar o amânare a acesteia ar fi avut un impact devastator în toamnă, a declara

Vremea

București
acum

38°
lun.

22°/39°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

36°
lun.

20°/37°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/19°
Timisoara
acum

32°
lun.

20°/35°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°