Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Salariul minim în Ungaria a ajuns cât salariul mediu din România

Publicat in Capital, luni 2 decembrie 2013 ·

Angajatorii şi sindicatele din Ungaria au convenit că în 2014 salariul minim de bază va creşte cu 3,6%, până la 101.500 de forinţi (336 de euro), nivel apropiat de salariul mediu din România care se ridică la circa 1.600 de lei adică în jur de 350 de euro

În acest an, salariul minim de bază în Ungaria este de 98.000 de forinţi în timp ce salariul minim pentru pentru muncitorii calificaţi este de 114.000 de forinţi.

Angajatorii au declarat că majorarea salariilor cu indicele inflaţiei este o dorinţă realistă însă sindicatele ar fi dorit o majorare de 4,5-5%. Majorarea salariilor cu 3,57% depăşeşte rata preconizată a inflaţiei, de 2,4%.

Secretarul de stat pentru politica privind ocuparea forţei de muncă, Sandor Czomba, a apreciat că acest compromis va sprijini indicatorii economici ai Ungariei prin majorarea salariilor reale, păstrarea locurilor de muncă şi creşterea gradului de ocupare. Czomba a adăugat că guvernul de la Budapesta ar urma să ia o decizie cu privire la acest acord la următoarea reuniune a cabinetului.

Guvernul Orban a luat mai multe măsuri controversate printre care naţionalizarea fondurilor private de pensii sau taxare suplimentară a băncilor. Politica acestui executiv se bazează în principal pe protejarea cetăţenilor prin supraimopozitarea marilor companii. Multe voci au considerat chiar că Ungaria se va prăbuşi după ce a renunţat la un acord cu Fondul Monetar Internaţional. Deocamdată însă, ţarea vecină României reuşeşte să se împrumute de pe pieţele financiare şi să ţină aproape investitorii străini de care economia ţăprii este dependentă.

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum o ora
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Putin anunţă că Slovacia propune să găzduiască negocieri cu privire la Ucraina

News.ro acum 36 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin anunţă că Slovacia a propus să fie o ”platformă” a unor eventuale negocieri de pace în Ucraina, la aproape trei ani de începutul asaltului rus în Ucraina, relatează AFP. Premierul slovac Robert Fico ”a spus că, dacă e

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum o ora
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum 2 ore
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 3 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

Chinezii au lansat mașina cu autonomie-record de peste 2.300 de km. Cât costă noul sedan hibrid Chery | Video

Libertatea acum 56 minute
Producătorul chinez de automobile Chery a lansat un nou model hibrid cu încărcare la priză (PHEV), care stabilește noi recorduri în industria auto, informează publicația Profit.

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Jumătate din SUA sunt expuse unui risc ridicat de deficit de energie în următorul deceniu, spune o autoritate de reglementare

News.ro acum 2 ore
Aproximativ jumătate din Statele Unite sunt expuse unui risc crescut de deficit de alimentare cu energie în următorul deceniu, care ar putea duce la întreruperi şi la măsuri de conservare a energiei electrice, potrivit North American Electric Reliab

451 de persoane au traversat ilegal Canalul Mânecii în prima zi de Crăciun

Mediafax acum 3 ore
451 de persoane în bărci de mici dimensiuni au traversat ilegal Canalul Mânecii în prima zi de Crăciun. Statistica aparţine autorităţilor britanice. Numărul total al sosirilor ilegale în Marea Britanie a crescut în 2024 în comparaţie cu anul precede

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°