În jur de 300 de studenţi ai Universităţii din Bucureşti ameninţă că vor protesta miercuri, de la 11:00, în faţa Facultăţii de Drept şi că vor depune plângere penală împotriva Preşedintelui Senatului Universităţii din Bucureşti, Vlad Nistor, susţinând că sunt ironizaţi de acesta şi înlăturaţi de la procesul decizional de la nivelul universităţii. De asemenea, ei atrag atenţia că bursele universitare au fost acordate cu întârziere anul acesta.
UPDATE: La solicitarea adevarul.ro, reprezentanţii Universităţii din Bucureşti au declarat că s-a respectat graficul de desfăşurare a procesului de acordare a burselor. Bursele pentru studiile de doctorat au fost deja plătite, iar bursele pentru studiile de licenţă şi master (pentru lunile octombrie şi noiembrie) urmează să fie plătite în prima jumătate a lunii decembrie.
De asemenea, în urma discuţiilor pe care conducerea Universităţii din Bucureşti le-a avut cu reprezentanţii studenţilor în cursului zilei de luni, s-a căzut de acord asupra mecanismului de distribuire pe facultăţi şi pe tipuri de burse a fondului alocat de Ministerul Educaţiei.
S-a convenit ca o parte din bursele de ajutor social ocazional să fie plătite dintr-un fond de 30 000 lei care va acoperi şi ajutoarele sociale ocazionale ce apar în cursul anului universitar (ajutoare pentru îmbrăcăminte, ajutoare de maternitate, ajutoare pentru cazuri de boală gravă, ajutoare în cazuri de deces etc.), care nu pot fi previzionate la începutul anului universitar.
„Din cauza managementului defectuos, Universitatea din Bucureşti (UB) va 'băga mâna' din nou în buzunarele studenţilor prin marirea taxelor sau implementarea altora noi. De aceea, miercuri, la ora 11, studenţii vor protesta în faţa biroului lui Vlad Nistor din Facultatea de Drept a Universităţii din Bucureşti”, se arată într-un comunicat al Asociaţiei Studenţilor din Universitatea Bucureş