Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gigantul hotelier Hilton caută pe bursă bani ca să îşi plătească datoriile

Publicat in Ziarul Financiar, luni 2 decembrie 2013 ·

Lanţul hotelier Hilton Worldwide Holdings vrea să atragă o finanţare de până la 2,4 miliarde de dolari printr-o ofertă publică iniţială (IPO) pe bursa de la New York, fondurile urmând să fie utilizate pentru plata datoriilor, transmite Bloomberg.

Grupul Hilton, preluat în 2007 de fondul Blackstone Group, a transmis luni prospectul pentru listarea la bursă. Compania şi acţionarii săi au scos la vânzare 113 milioane de acţiuni, la un preţ indicativ de 18-21 dolari pe acţiune.

Hilton este cel mai mare lanţ hotelier la nivel global, cu peste 4.000 de proprietăţi.

După ce a fost preluat de Blackstone, grupul Hilton a refinanţat datorii de aproximativ 13 miliarde de dolari, profitând de revenirea economiei americane, cu creşteri pe bursă şi îmbunătăţirea ratelor de ocupare ale hotelurilor.

În ultimii 6 ani, directorul general al Hilton, Christopher Nassetta, a majorat numărul camerelor disponibile cu 34%, majoritatea pe plan internaţional sau în unităţi operate în franciză, unde nu sunt necesare investiţii de capital din partea grupului. De asemenea, Hilton a extins programele de fidelitate.

Oferta publică a Hilton va fi a treia ca mărime din SUA în acest an şi cea mai mare derulată vreodată în sectorul hotelurilor, potrivit datelor Bloomberg.

Hilton a fost fondată în 1919 de omul de afaceri american Conrad Hilton, care a cumpărat atunci un prim hotel, în Cisco, Texas.

Compania a înregistrat anul trecut un profit net de 352 milioane de dolari, în urcare cu 39%, şi venituri de 9,3 miliarde de dolari.

Acţiunile Hilton vor fi listate pe New York Stock Exchange, cu simbolul HLT.

Aranjorii operaţiunii sunt Deutsche Bank, Goldman Sachs, Bank of America şi Morgan Stanley. Lanţul hotelier Hilton Worldwide Holdings vrea să atragă o finanţare de până la 2,4 miliarde de dolari printr-o ofertă publică iniţială (IPO) pe

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate parţiale 90% din secţiile de votare: Călin Georgescu continuă să fie pe primul loc. Bătălie pentru locul doi între Ciolacu şi Lasconi

Mediafax acum 32 minute
După centralizarea a 89,27 % dintre voturile exprimate în ţară, Călin Georgescu continuă să fie pe primul loc, cu 21,99 %. El este urmat de liderul PSD, Marcel Ciolacu, cu 21,34 % şi Elena Lasconi, cu 16,34 %. Pe următoarele locuri se situează Georg

Surse: Nicolae Ciucă a demisionat din funcţia de lider al partidului PNL

Mediafax acum o ora
Demisia vine după mai multe apeluri din acestă searp ale unor voci importante din PNL. „Aşa cum arată aceste rezultate, candidatul nostru nu este pe podiu. Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potenţialul PNL, orice s-ar s

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 2 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 2 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?

Mediafax acum 46 minute
Frig, cald, ploaie, zăpadă, te duci şi votezi împotriva tuturor. Tot ceea ce ai votat e un capital pe care l-ai investit în acest proiect de schimbare a guvernanţei din România. Aducem democraţia pe baza ei universală, istorică, numită: puterea ta!

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum 2 ore
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

Adio Ciucă? Bolojan pregăteşte debarcarea generalului: "Conducerea PNL trebuie să-şi asume rezultatele"

Mediafax acum 3 ore
„Aşa cum arată aceste rezultate, candidatul nostru nu este pe podiu. Asta înseamnă că votul pe care l-au dat românii astăzi este sub potenţialul PNL, orice s-ar spune. Pentru fiecare rezultat, în orice sistem democratic, există o răspundere pe care

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum o ora
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

AEP A fost atins pragul de 30% prezenţă pentru validarea referendumului organizat în Bucureşti

Ziua Constanta acum 4 ore
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale. Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor î

#Alegeriprezidențiale Nicolae Ciucă - „Avem un exercițiu de democrație care arată că pe scena politică este loc pentru toată lumea”

Ziua Constanta acum 3 ore
Nicolae Ciucă dat prima declarație după rezultatele parțiale. Iată ce declară acesta:: „Vreau să le mulțumesc tuturor românilor care au ieșit la vot, le mulțumesc tuturor celor care m-au votat sau nu m-au votat. Avem un exercițiu de democrație care

Vremea

București
acum

lun.

2°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/9°
Iasi
acum

lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

-0°/4°
joi

2°/7°
Constanta
acum

lun.

0°/6°
mar.

3°/6°
mie.

4°/7°
joi

4°/7°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/7°
mie.

3°/8°
joi

5°/10°