Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blestemele nu se mai rup! Gaz Metan - CFR 2-0!

Publicat in Pro Sport, luni 2 decembrie 2013 ·

CFR Cluj întâlnea aseară în deplasare Gaz Metan Mediaş, echipă pe care nu reuşise să o învingă în ultimele şapte meciuri directe şi niciodată la Mediaş în “era Paszkany”, forma actuală nefiind nici ea un argument pentru a rupe şirul negativ de rezultate.

Cu antecedentul unei singure reuşite în ultimele patru meciuri, ceferiştii încep jocul în goana după reuşita făgăduinţei.Gustul golului se simte chiar după 17 minute de joc, dar e efemer: Ogbu trimite balonul în poartă, însă din poziţie de ofsaid. Medieşenii au ripostat imediat, dar Felgueiras scoate şutul la colţul scurt al lui Ciprian Petre (20). Repriza îngheaţă apoi definitiv, afectată parcă şi ea de venirea bruscă a iernii.

Începutul părţii secunde e al “găzarilor”, care mitraliază poarta lui Felgueiras, însă acesta îşi confirmă reputaţia: scoate prima data un voleu din 10 metri al lui Bud (50), după care îi refuză golul şi lui Frăsinescu, care reluase bine cu capul din aceeaşi zonă (51). Minutele ce urmează transformă jocul într-o dublă căutare oarbă, dar poarta pare prea departe pentru ca vreuna dintre echipe să se apropie cel puţin de ea. Nici schimbările nu aduc vreo modificare în cursul jocului, dar una îi dă bătăi de cap lui Grigoraş: introdus la pauză, Tade vede roşu direct pentru un cot pe care i-l aplică “în zbor” lui Zaharia (67). Nici cu un om în plus gazdele nu vin mai aproape de poarta ceferiştilor, iar timpul curge prea lent spre un 0-0 devenit obişnuinţă pentru fosta campioană. CFR-ul nu se mai alege însă nici cu acel punct, pentru că Frăsinescu reia cu capul în poartă o centrare venită de pe partea stângă (83), aducând o victorie chinuită, dar mare. Golul lui Roman a risipit şi ultimele emoţii pentru Dulca.

Echipele de start:

Gaz Metan Mediaş: Buchta - Frăsinescu, Zaharia, Muth, Buzean - Todea, Tahar - Munteanu, Dan, Petre - Bud

Rezerve: Greab, Rome

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Vreme tropicală în România. Cod roșu de caniculă și disconfort termic ridicat!

Ziua Constanta acum 34 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod roșu de caniculă și disconfort termic pentru șase județe din țară. Valul de căldură se va intensifica în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul B

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum 59 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 32 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum 44 minute
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 3 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Autorităţile din Hong Kong investighează o scurgere de date la Louis Vuitton: 419.000 de clienţi afectaţi

News.ro acum 3 ore
Autoritatea pentru protecţia datelor din Hong Kong a anunţat luni că investighează o breşă majoră de securitate care a expus informaţiile personale a aproximativ 419.000 de clienţi ai brandului de lux Louis Vuitton, incident care face parte dintr-o

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°