Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Managerul SJU Ploieşti, Adrian Strâmbeanu: „Spitalul Judeţean achiziţionează în permanenţă bisturie noi“

Publicat in Adevarul, luni 2 decembrie 2013 ·

Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Ploieşti a revenit luni dimineaţă cu o informare publică despre fondurile alocate unităţii medicale în care vorbeşte despre minusurile referitoare la condiţiile de cazare, dar şi despre achiziţia permanentă de bisturie noi, stocul fiind mereu peste numărul de intervenţii chirurgicale

Managerul SJU Ploieşti Adrian Strâmbeanu a revenit luni dimineaţă cu o a treia precizare publică din ultimele zile privind situaţia celei mai mari unităţi medicale din Prahova.

În scrisoare, managerul subliniază faptul că în spital se achiziţionează permanent bisturie noi, negând astfel acuzaţiile chirurgului Dan Oprea care a vorbit despre „malpraxisul de nevoie“, numeroasele compromisuri pe care personalul trebuie să le facă pentru a duce la bun sfârşit actul medical.

Adrian Strâmbeanu vorbeşte în mesajul de luni şi despre fondurile alocale spitalului, lăsând la latitudinea cititorilor să tragă concluziile „asupra efortului financiar şi, implicit, asupra situaţiei generale“.

„Revin cu o informare completă asupra situaţiei actuale a Spitalului Judeţean de Urgenţă, prezentându-vă, punctual, informaţii esenţiale atât despre baza materială a spitalului nostru, aparatura importantă achiziţionată în ultimii ani, dar şi informaţii care vă pot edifica asupra situaţiei economice a unităţii medicale în care eu şi colegii mei ne desfăşurăm activitatea.

Vă prezint aceste informaţii atât pentru a vă contura o imagine corectă, de ansamblu, asupra unităţii noastre, unitate atât de mediatizată, în mod regretabil, în ultimele zile ca fiind un „spital al morţii”. Fără a nega minusurile prezentate de mass-media, minusuri referitoare, în primul rând, la condiţiile de cazare, prezint opiniei publice datele de mai jos, pentru ca fiecare om de bună-credinţă din România să aibă o imagine de ansamblu asupra activităţii Spitalului Judeţ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Operațiunea „Jupiter”: 1.632 percheziții în 5 zile, prejudiciu de 17 milioane lei

Mediafax acum o ora
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în colaborare cu Inspectoratul General al Poliției Române și alte structuri specializate de aplicare a legii, continuă operațiunea „Jupiter”, cea mai amplă acțiune la nivel național menită s

Interdicţia impusă de Trump privind intrarea studenţilor internaţionali de la Harvard, blocată de un judecător american

G4Media acum 2 ore
Un judecător federal din Boston a blocat joi temporar interdicţia preşedintelui american Donald Trump privind intrarea în SUA a cetăţenilor străini care doresc să studieze sau să participe în programe de schimb la Universitatea Harvard, relatează Ne

Transalpina se redeschide astăzi cu circulație limitată

Mediafax acum o ora
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că vineri, de la ora 9.00, se reia circulația rutieră pe DN 67C (Transalpina), pe tronsonul kilometric 34+800 metri – 79+800 metri, între localitățile Rânca (județul Gorj) și

Porturile maritime comerciale din România, Grecia și Bulgaria vor fi conectate

Adevarul acum 26 minute
Dezvoltarea unui coridor multimodal, care va conecta porturile comerciale din nordul Greciei cu cele din Bulgaria și România la Marea Neagră, a fost subiectul unei întâlniri trilaterale care a avut loc la Bruxelles.

Bărbat dat în urmărire în Franța, reținut de către polițiștii din Cluj. Acesta ar fi fost implicat în mai multe furturi de produse de lux

Adevarul acum o ora
Un bărbat din Maramureș, dat în urmărire în Franța, a fost reținut joi, 5 iunie, de către polițiștii clujeni. Acesta ar fi fost implicat în mai multe furturi şi tentative de furt, comise în diverse departamente din Franţa.

Proiect revoluționar: lucrătorii din livrări, înlocuiți cu roboți umanoizi la Amazon

Adevarul acum o ora
Amazon dezvoltă software pentru roboţi umanoizi care ar putea înlocui în viitor locurile de muncă ale lucrătorilor din livrări, a informat miercuri publicaţia The Information, citând o persoană familiarizată cu proiectul.

ChatGPT cu memorie extinsă, disponibil pentru conturile gratuite

News.ro acum 2 ore
OpenAI a extins disponibilitatea funcţiei de memorie avansată a chatbot-ului pe care-l dezvoltă, iar aceasta poate fi acum folosită inclusiv de cei care nu plătesc abonament. În urmă cu câteva luni, ChatGPT primea o funcţie de memorie îmbunătăţită,

Se reiau cursele cu vaporetto spre ecluza din Sânmihaiu Român

Timpolis acum 45 minute
Sursă foto: Constantin Duma Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând cu acest weekend, vor fi reluate cursele cu vaporetto până la ecluza din Sânmihaiu Român. Cursele vor porni de la stația Catedrala Mitropolitană, cu destinația

BREAKING FMI recomandă României să majoreze TVA, accize, impozitul pe dividende și să aibă două cote de impozit pe venit, de 15% și 25%, împreună cu reducerea sau eliminarea contribuției la sănătate

G4Media acum 2 ore
Fondul Monetar Internațional (FMI) recomandă României să adopte măsuri precum majorarea TVA, a accizelor, a impozitului pe dividende și să introducă două cote de impozit pe venit, de 15% și 25%, în timp ce reduce sau elimină contribuția la sănătate,

Administrația Trump a impus sancțiuni împotriva a patru judecători ai Curţii Penale Internaţionale

Adevarul acum 2 ore
Administraţia preşedintelui Donald Trump a impus joi, 5 iunie, sancţiuni împotriva a patru judecători ai Curţii Penale Internaţionale (CPI). Secretarul de stat Marco Rubio a precizat că sancțiunile vin după ce judecătorii „s-au implicat activ în acţ

Vremea

București
acum

25°
vin.

20°/33°
sâm.

19°/30°
dum.

16°/30°
lun.

18°/30°
Iasi
acum

24°
vin.

19°/31°
sâm.

18°/30°
dum.

16°/29°
lun.

17°/24°
Constanta
acum

25°
vin.

17°/27°
sâm.

18°/22°
dum.

17°/24°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

23°
vin.

18°/32°
sâm.

17°/29°
dum.

18°/29°
lun.

14°/22°
Timisoara
acum

22°
vin.

18°/37°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/32°
lun.

13°/24°