Cinci oameni și-au pus capăt zilelor în ultima săptămână. Ultimul care a ales să-și încheie socotelile cu viața a fost Viorel Florin C., de 44 de ani, din comuna Vînători. El s-a spânzurat pe 1 decembrie, într-un copac din curtea casei. Potrivit informațiilor primite de la anchetatori, bărbatul locuia cu mama sa și, anterior, ar fi fost internat în Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de urgenţă din Focșani ca urmare a unor tulburări de comportament. El nu a lăsat niciun bilet prin care să-și justifice gestul. „La data 01.12.2013, poliţiştii din Goleşti au fost sesizaţi despre faptul că C. Viorel Florin, de 44 ani, cu domiciliul în comuna Vânători, s-a spânzurat de un copac aflat în curtea locuinţei. Cadavrul a fost transportat la SJML pentru efectuarea necropsiei”, ne-au spus polițiștii.
Reamintim că sâmbătă, un bărbat din județul Iași, care lucra ca zilierla Biliești, a fost găsit spânzurat tot într-un copac, din fața imobilului în care locuia. Înainte cu o zi, a fost găsit spânzurat un profesor de sport din Adjud. Tot în cursul săptămânii trecute și-au mai pus capăt zilelor un tânăr de 23 de ani, care lucra la Penitenciarul Focșani, dar și un bărbat din Focșani.
Cinci oameni și-au pus capăt zilelor în ultima săptămână. Ultimul care a ales să-și încheie socotelile cu viața a fost Viorel Florin C., de 44 de ani, din comuna Vînători. El s-a spânzurat pe 1 decembrie, într-un copac din curtea casei. Potrivit informațiilor primite de la anchetatori, bărbatul locuia cu mama sa și, anterior, ar fi fost internat în Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de urgenţă din Focșani ca urmare a unor tulburări de comportament. El nu a lăsat niciun bilet prin care să-și justifice gestul. „La data 01.12.2013, poliţiştii din Goleşti au fost sesizaţi despre faptul că C. Viorel Florin, de 44 ani, cu domiciliul în comuna Vânător