Centrul de Transfuzie Sanguină Brăila. Pe o străduţă în apropierea Centrului vechi, de-abia zăreşti clădirea unde oamenii vin şi donează sănătate pentru semenii lor suferinzi. Pentru unii, centrul e un fel de "cantină a săracilor". Vin şi-şi vând, la propriu, sângele pentru câteva tichete de masă şi-un pahar de ceai. Ar face orice pentru a avea ce pune pe masă, iar câteodată, perioada de 70 de zile recomandată între donări pare prea lungă şi se prezintă cu mult înainte de termen, deşi sunt conştienţi că vor fi refuzaţi. Însă, există şi oameni, adevăraţi eroi îi pot numi, pentru care acest act umanitar este pură bunătate sufletească. Aceştia au salvat peste 160.000 de vieţi şi nu au aşteptat nimic în schimb. Aceştia merită laudele societăţii, ale fricoşilor de un simplu ac, ale celor care sunt mult prea ocupaţi să facă un bine celor aflaţi pe patul de spital sau ale celor care nici măcar nu au avut curiozitatea să treacă pragul unui centru de transfuzii.
"«Faceţi bine... fără să nădăjduiţi nimic în schimb» - Evanghelia după Luca cap. 6.35". Este banner-ul ce stă agăţat de grinda din faţă, imediat cum intri în holul centrului de transfuzii. Nici n-ai cum să nu observi caracterele mari, italice, roşii pe un fond alb. Dar oare câţi l-au observat şi au găsit sensul acestui mesaj? Apoi, văd în partea dreaptă vreo zece-cincisprezece oameni stând la coadă la un ghişeu. Linişte. Alţii completează de zor nişte hârtii la mesele din dreapta.
Pe scări, apare o doamnă în halat alb, care mă întâmpină zâmbind. Este doamna Iugulescu Magdalena, iar din ecusonul dumneaei aflu că e medic director. Facem prezentările, apoi îmi propune un tur al centrului şi, în acelaşi timp, îmi prezintă şi traseul donatorului. Primul loc unde se opreşte un donator este la Fişier. Aici, fiecare primeşte câte un chestionar, iar completarea acestuia se bazează mai mult pe sinceritate.