Designerul de modă francez Christian Dior și-a botezat faimosul parfum Miss Dior în onoarea surorii sale mai mici, Catherine, luptătoare în Rezistența franceză și mare iubitoare de flori, scrie în ediția electronică de sâmbătă cotidianul spaniol El Pais.
Catherine Dior a avut mereu o relație foarte strânsă cu fratele ei mai mare, în ciuda faptului că felul ei de-a fi nu se potrivea cu un stil de viață în lumina reflectoarelor. Însă Catherine este mult mai mult decât 'sora lui...' sau decât femeia care a dat numele unuia dintre cele mai cunoscute parfumuri din lume. A fost o femeie cu convingeri, o eroină a Rezistenței franceze împotriva ocupației naziste, a fost torturată și a supraviețuit lagărelor de concentrare, trăind apoi din vânzarea de flori până la moartea ei, în 2008. Specialitatea ei erau trandafirii și iasomia, adică exact acele flori care au stat la baza creării primului parfum al casei Dior, Miss Dior, în 1947.
Catherine era cea mai mică din cei cinci frați. S-a născut în 1917, fiind cu 12 ani mai mică decât Christian, însă diferența de vârstă dintre cei doi nu i-a împiedicat să fie toată viața foarte apropiați. La începutul anilor 30 ai secolului trecut, familia Dior a primit o dublă lovitură: pierderea mamei și falimentul, ceea ce l-a făcut pe capul familiei să părăsească Normandia natală și să se mute în sudul Franței. A luat-o cu el și pe fiica cea mică, pe Catherine, instalându-se la Caillan, la 20 de kilometri de Grasse (oraș socotit astăzi capitala mondială a parfumeriei — n.r.).
'Christian Dior (...) mergea des (acolo) să-și viziteze tatăl și sora, iar acest lucru i-a permis să descopere parfumeria din Grasse', zonă unde se cultivau intens trandafiri și iasomie, a declarat Frédéric Bordelier, președintele departamentului Brand Heritage al Casei Dior.
Destinul lui Catherine avea să cunoască o nouă turnură în 1941, în