Creşterile bruşte ale preţurilor acţiunilor şi ale imobiliarelor ar putea conduce la o bula financiară periculoasă, potrivit lui Robert Shiller, laureatul cu premiul Nobel pentru economie de anul acesta, informează Reuters.
"Nu trag încă un semn de alarmă, dar, în multe ţări, bursele de valori sunt la un nivel ridicat, iar preţurile au crescut foarte mult în anumite pieţe", a declarat Robert Shiller.
Economistul s-a arătat îngrijorat cu privire la creşterile din piaţa bursieră americană, dar şi în legătură cu economia vulnerabilă a SUA.
Domnia sa a apreciat drept "drastică" majorarea preţurilor locuinţelor braziliene din Rio de Janeiro şi Sao Paulo, în ultimii cinci ani. "M-am simţit un pic ca în Statele Unite în 2004", a spus Shiller, făcând referire la cele două oraşe din Brazilia.
F. A. Creşterile bruşte ale preţurilor acţiunilor şi ale imobiliarelor ar putea conduce la o bula financiară periculoasă, potrivit lui Robert Shiller, laureatul cu premiul Nobel pentru economie de anul acesta, informează Reuters.

F. A.