Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UTA, fara bani si fara puncte

Publicat in Arad Online, luni 2 decembrie 2013 ·

Scris de Leo Sfara - Penultimul loc în clasament (retrogradabil), puține puncte pentru play-out, fără o conducere adevărată, iată tabloul sumbru în care se zbate „Bătrâna Doamnă”.

Arad. UTA a fost la doar un pas de victorie în meciul cu CSM Rm. Vâlcea, dar finalul meciului a ucis speranțele lui Trică et comp. Elevii săi nu au gestionat așa cum trebuie finalul partidei, iar apoi s-au prăbușit pe teren.Iarnă grea

Până la urmă, remiza cu CSM Rm. Vâlcea nu este o tragedie, deoarece nicio echipă, nici alta, nu va beneficia de aceste puncte. Cel mai probabil, elevii lui Claudiu Niculescu vor prinde play-off-ul, iar arădenii nu vor ajunge acolo. Punctele se vor șterge, la finalul sezonului regulat, așa că trupa lui Trică nu beneficia de eventuala victorie.

Din păcate, UTA nu a câștigat partidele care trebuiau, cu adversarii direcți, doar Minerul Motru fiind victimă. Așa stând lucrurile, echipa fanion a Aradului trebuie să se întărească masiv, pentru a avea un retur perfect, în care să repare tot ce a stricat în prima parte a campionatului și să câștige jocurile contra echipelor care se vor bate în play-out.

Dar, fără bani, nimic nu va fi posibil. Va fi o iarnă grea, în care – dacă nu vine vreun investitor solid – UTA va avea de suferit, iar retrogradarea va fi foarte aproape. Marțian nu mai dă niciun semn că ar vrea să investească, Catanzariti nu se mai bagă, Țucudean nu preia datoriile acestora, iar alte soluții nu se întrevăd, mai ales că pasivul clubului este de peste un milion de euro.

Se mai flendură prin Arad Roberto Pasini, dar cine să-l mai bage în seamă? Dacă vroia să preia UTA o făcea de la început, nu umbla pe la stadion cu o parte din mass-media după el. Suntem sătui de cei care vor doar să-și facă reclamă pe spatele „Bătrânei Doamne”. Este clar, pe UTA o așteaptă o iarnă deosebit de dificilă.În vacanță fără bani

UTA a încheiat sezo

Articolul in Arad Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum o ora
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de instabilitate atmosferică în perioada 17 iulie 2025, ora 12.00 - 18 iulie 2025, ora 03.00. În Transilvania, Moldova, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 4 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

Legea care abilitează Guvernul să emită ordonanțe, promulgată de Nicușor Dan

Mediafax acum 8 minute
Prin semnarea acestui decret, legea adoptată de Parlament devine operațională și conferă Executivului competența de a emite ordonanțe în domeniile stabilite prin lege. Conform actului normativ, Executivul va avea autoritatea să reglementeze în următ

Departamentul Justiției din Statele Unite a concediat-o pe fiica fostului director FBI, James Comey

Ziua Constanta acum 18 minute
Departamentul Justiției din Statele Unite a concediat-o pe fiica cea mai mare a fostului director al FBI (Biroul Federal de Investigații) James Comey, au afirmat miercuri două surse bine informate ale agenției Reuters, care au solicitat anonimatul.

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

VIDEO „Ne-a lovit o tragedie”: Zeci de oameni uciși de un incendiu la un centru comercial din Irak

HotNews acum o ora
Aproximativ 50 de persoane au murit în incendiul care a avut loc în cursul nopții, potrivit guvernatorului regiunii Wasit, Mohammed Jameel Al-Mayahi, potrivit CNN. Oficiali medicali citați de agenția de presă AFP au declarat că 55 de persoane au mur

Primul caz fatal în 13 ani în România Un bărbat din Iași a murit de rabie după ce a fost mușcat de un câine fără stăpân!

Ziua Constanta acum o ora
Un bărbat de 44 ani din județul Iași a fost mușcat de un câine fără stăpân și a murit de rabie. Diagnosticul a fost confirmat de analizele de laborator.Acesta este primul caz de rabie soldat cu deces, înregistrat la noi în ultimii 13 ani. Starea băr

E „ziua Justin” la Electric Castle!

HotNews acum 37 minute
Prima ploaie, primele 35.000 de fotografii la panou, la literele EC de lângă castel sau, de anul acesta, și „la rață”, primele recorduri de pași de dans pentru fiecare participant – Electric Castle a început în ritmuri rock, techno și house! Astăzi,

Peste un sfert din locuitorii Austriei sunt imigranţi sau copii de imigranţi

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Populaţia Austriei, de 9 milioane de locuitori, creşte exclusiv datorită imigraţiei, care reprezintă acum 27,8% din total şi a crescut cu 38,4% în ultimul deceniu, a anunţat miercuri Oficiul Naţional

Vremea

București
acum

26°
joi

19°/32°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°