Aztecii au supus aproape toată America centrală, ajungând în secolul al XVI-lea pe culmile succesului. Un popor războinic şi temerar, care sacrifica în ritualuri terifiante mii de oameni...

Brusc apele râului Texcoco încep să fiarbă, se revarsă şi nimicesc părţi întregi din marele oraş Tenochtitlan, capitala aztecilor. Puţine luni după aceasta, în regiunea sacră a oraşului, unde se afla templul zeului, izbucneşte un incendiu. Parcă ar fi fost lucrarea spiritelor. Iar într-o noapte apare pe cer încă o gigantică coloană de foc deasupra Tenochtitlan-ului.

Semnele rele se înmultesc la începutul secolului al XVI-lea. Montezuma al II-lea, regele lor glorios, devine din ce în ce mai îngrijorat. Este un comandant experimentat, care duce războaie de zeci de ani. Stăpânirea sa se întinde de pe plajele Pacificului până la magrovele Atlanticului,de la pădurile musonice din sud până la pustiurile Mexicului de azi. Duşmanii tremurau la auzul numelui său. Nici apropiaţii nu îl priveau direct în ochi. Dar zeii se pare că îl părăsesc. În anul 1519, un an nefast în calendarul aztec, oameni misterioşi debarcă pe coasta de est. Pielea lor este albă, iar barba deasă. Iar din corăbii îşia face apariţia o făptură şi mai misterioasă, care cară tot felul de poveri. Aztecii nu mai văzuseră cai până atunci

Sfetnicii îi spun lui Montezuma să-i ucidă pe străini. Dar regele ia o decizie enigmatică. Îi cruţă pe intruşi, ba mai mult, le trimite emisari încărcaţi cu daruri. Dar în acelaşi timp le interzice clar pătrunderea în imperiu, mai ales în capitala fastuoasă, cu străzi măreţe, grădini paradiziace, piramide, palate, insule plutitoare, băi cu aburi şi vaste arene sportive. Dar interdicţia mai mult le-a atras atentia spaniolilor cu gândul la bogăţii. La numai câteva luni, Hernan Cortes şi oamenii săi, în număr de 600, mărşăluiesc spre capitala aztecilor. Îi va măcelări