Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moş Nicolae vine la ELIANA mall! (P)

Publicat in News Brasov, luni 2 decembrie 2013 ·

Ca în fiecare an, Moş Nicolae a inclus în traseul lui şi o vizită la ELIANA mall. Cei mici sunt aşteptaţi, împreună cu ghetuţele curate, să vină în întâmpinarea Moșului sâmbătă, 7 decembrie, de la ora 15.00.

Copiii, dar și clienții centrului comercial, vom avea parte de un un recital susţinut de elevii clasei de canto din cadrul Şcolii Populare de Arte și Meserii Tiberiu Brediceanu Braşov și de un moment de teatru de improvizaţie realizat de elevii clasei de teatru a aceleași școli.

An de an ELIANA mall promovează copiii talentaţi dar, în acelaşi timp, se implică şi acțiuni umanitare, pentru copiii devaforizați. Tot în după-amiaza zilei de sâmbătă va avea loc un atelier de creaţie, parte a proiectului Dăruiește un zâmbet!, în cadrul căruia părinţii şi copiii vor lucra împreună pentru a crea decoraţiuni de Crăciun. Scopul acestui atelier este strângerea de fonduri, care ulterior vor fi donate Asociaţiei Speranţa pentru Copii. Aceste fonduri vor fi direcţionate pentru a cumpăra cadouri, îmbrăcăminte şi dulciuri copiilor din centrele de plasament din împrejurimile Braşovului. Participarea la acest atelier se face pe baza de donaţie, iar înscrierile se fac la adresa contact@eliana-mall.ro sau telefonic: 0751.018.922. Fă şi tu o bucurie unui copil de Crăciun anul acesta!

Nu vor lipsi din program un concurs cu premii, dulciurile de la Moș Nicolae, dar şi nuielușele pentru cei neascultători. Aşa că…nu vă rămâne decât să vă lustruiți ghetuţele şi să veniți cu ele la ELIANA mall, sâmbătă, 7 decembrie, ora 15:00!

Parteneri: Vel Pitar, Asociatia Bright Future, Speranta pentru copii, Scoala Populara de Arte si Meserii Tiberiu Brediceanu, Prime Brașov. Campanie susţinută de: Newsbv.ro, Magic FM, Zile și Nopți, Codpress.ro

Pentru detalii accesaţi pagina de Facebook ELIANA mallsau www.eliana-mall.ro

Ca în fiecare an, Moş Nicolae a inclus în traseu

Articolul in News Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 2 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum o ora
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 3 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 2 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°