Între sărbătoarea Sfântului Andrei și Ziua Națională a României, buzoienii au avut parte la sfârșitul săptămânii trecute și de festivalul de blues. BLUZăU a ajuns anul acesta la majorat, organizatorii fiind mulțumiți că au reușit să ducă mai departe tradiția în ciuda greutăților financiare.
Privită per ansamblu, ediția de anul acesta a evenimentului s-a derulat între recitaluri impresionante așa cum au fost cele susținute de Blues Nation, noua trupă a lui Laci Farkas (ex.Quo Vadis), Vali Răcilă și Raul Kusak, dar și altele mult sub nivelul unui festival.
Prima seară, cea de vineri, a fost deschisă de adolescenții de la S. G. Project, urmați de Blues Nation, trupă ce a impresionat prin forța de grup și calitățile chitaristului Laci Farkas, cel care a cântat și la prima ediție de BLUZAU, pe vremea când era membru Quo Vadis. De la bluesul cu influențe rock, reinterpretări personale ale unor evergreen-uri ale genului, a urmat trecerea la blues-ul „arhaic” în interpretarea lui Vali Sirblues Răcilă și Raul Kusak, cei doi mizând pe instrumente reci.
Bani puțini, muzicieni rezonabili
A doua seară, pe scena din Cafeneaua Artiștilor au urcat buzoienii de la Unsung Intruders, Blue Pulse și în închere trupa Urma.
„Ediția din acest an a însemnat majoratul BLUZăU. Este ediția cu numărul 18 în care ne-am propus să sprijinim tinerii buzoieni. Am avut pe scenă două proiecte exclusiv buzoiene, ceea ce este foarte important pentru viitorul muzical al orașului. În plus am reușit să aducem câteva nume de lux din showbiz: Vali Răcilă care este supranumit Sirblues, Raul Kusak, unul dintre cei mai buni clăpari din România și în ultima seară, Urma scapă turma. Cunoscuta trupă a inclus Buzăul în cadrul turneului de promovare al noului disc, Lost and Found”, a declarat inițiatorul festivalului, Tolea Poștovei.
Organizatorii au mai vorbit și despre greu