Numeroase petiţii au fost publicate, începând de săptămâna trecută pe site-ul Casei Albe, la secţiunea We the People, pentru a cere implicarea administraţiei Barack Obama în criza din Ucraina, unele dintre ele solicitând chiar o intervenţie militară a Statelor Unite, informeaza Mediafax.
Una dintre petiţii cere explicit o intervenţie militară a Statelor Unite în Ucraina. Aceasta a fost iniţiată sâmbătă şi a strâns până în prezent 8.341 de semnături. Pentru a-şi atinge scopul, ea trebuie să mai strângă 91.659 de semnături până la 30 decembrie.
Pentru a primi un răspuns din partea Casei Albe, o petiţie trebuie să strângă 100.000 de semnături în 30 de zile, iar pentru a putea fi postată pe site-ul Casei Albe, aceasta trebuie semnată de 150 de persoane. După ce petiţia întruneşte numărul necesar de semnături, ea este introdusă pe o listă pentru a fi examinată de Casa Albă.
Petiţia cere administraţiei americane "să intervină militar în Ucraina"."Poporul ucrainean vrea să trăiască într-o comunitate europeană democratică şi vă cere ajutorul pentru construirea principiilor de bază ale democraţiei în ţara noastră", conchide textul.
O altă petiţie, iniţiată tot sâmbătă şi care a strâns 13.677 de semnături, cere ajutor militar Statelor Unite împotriva dictaturii din Ucraina. "Forţele speciale ucrainene au fost folosite împotriva protestatarilor paşnici fără avertizare, Piaţa Independenţei din Kiev a fost închisă toată noaptea cu toţi cei care se aflau acolo. După aceasta, multe persoane au fost rănite nejustificat", îşi explică textul ajutorul socilitat.
O altă petiţie, publicată sâmbătă, cere sprijinul administraţiei Obama pentru înlăturarea regimului actual, "prin toate mijloacele disponibile", inclusiv "folosirea forţei". "Preşedintele Ianukovici, Guvernul ucrainean şi Partidul Regiunilor (partidul guvernamentale, n.red.), folosind CORUPŢI