Premierul Victor Ponta a declarat în această seară la Antena 3, după ce Traian Băsescu a anunțat că nu va semna memorandumul cu FMI, că nu este exclusă o suspendare din funcție a președintelui și a punctat că există motive pentru a iniția procedura, dar a precizat că nu se grăbește să anunțe intenții sau decizii.
Totodată, premierul a anunțat că mâine va avea loc o ședință a grupurilor USL la Parlament, în care se va găsi o soluţie: ”Motive sunt destule, nu vreau să mă grăbesc în a anunța intenții sau decizii. AMR-ul merge, funcționează. Mâine avem ședința grupurilor comune la Parlament și o să încercăm să găsim soluții prin care să trecem de aceste blocaje, la care președintele ne supune mereu, fără însă a genera lucruri mai rele. Deci trebuie să ne gândim foarte bine când luăm decizia cum să facem să fim cât mai puțin afectați”, a declarat premierul Victor Ponta, la Antena 3.