Nici daca sosea Mos Craciun personal, cu sacul plin de autostrazi, n-ar fi jubilat domnul Ponta atat de fericit ca la vederea delegatiei chineze, sosita fara sac, dar cu promisiuni de miliarde.
A avut si motive. Nu cred sa fi sosit vreodata la Bucuresti o delegatie asa numeroasa, care sa ne ofere pe tava 13 acorduri, dar nici nu observ sa fie in ele altceva decat intentii si dorinte, intrucat pare departe ziua cand se vor semna contracte si se vor obtine avize de la mediu, de la patrimoniu, de la primarii, adica de acolo de unde trebuie sa ni le dam singuri noua, dar le obtinem foarte greu noi de la noi.
Sarmale si mici
Nu spun ca n-ar fi binevenite opt miliarde chinezesti cu dobanda, dar cand vad ca nu ne-am priceput sa folosim douazeci de miliarde europene nerambursabile, adica absolut gratis, sau mai simplu pe de-a moaca, incep sa ma intreb ce afacere am facut inhamandu-ne cam la acelasi lucru pe datorie.
Ca sa fim cinstiti, nu mi se pare ca din lipsa banilor n-avem noi autostrazi. Bani au fost, de vreme ce am cheltuit aproape cat pentru toata autostrada Transilvania, dar nu s-a facut decat o bucatica, ceva care uneste o padure de dincolo de Cluj cu o pajiste de dincoace de Turda.
La fel de nostima mi se pare si autostrada Bucuresti-Ploiesti, care ajunge la destinatie, dar nu porneste de nicaieri, intrucat trebuie sa mergi multi kilometri pe drumuri ocolite, ca sa ajungi la ea.
Problema e ca in jurul capitalei te descurci greu cu expropierile, te seaca rechinii imobiliari, te mananca balenele terenurilor agricole, te papa capusele intermediare, te blocheaza terenurile retrocedate, plus cele care inca nu s-au judecat la CEDO.
Ca urmare, nici ministrul Sova nu prevede terminarea legaturii dintre punctul pe care l-am numit nicaieri si capitala propriu-zisa, decat la sfarsitul mandatulu
