Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Competiţie de scrimă, în Sectorul 6

Publicat in Adevarul, luni 2 decembrie 2013 ·

Un concurs de scrimă susţinut de Primăria Sectorului 6 va avea loc pe 6 decembrie, începând cu ora 11.00, la sala de sport a Liceului Marin Preda, din strada Ruşeţu numărul 17. Evenimentul este organizat de Fundaţia „Scrima pentru toţi“.

La competiţie s-au înscris copiii aflaţi în evidenţele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Sector 6 alături de scrimeri legitimaţi la cluburi de prestigiu precum: Dinamo, Steaua, CSS Nr.1 – Bucureşti sau CSTA -Bucureşti.

Organizat la iniţiativa Fundaţiei ”Scrima pentru toţi”, evenimentul îşi propune să promoveze scrima şi spiritul de competiţie în rândul tinerei generaţii.

Copii ce vor reprezenta sectorul în cadrul competiţiei au vârste între şase şi 11 ani şi sunt beneficiari ai Programului ”Liga Tinerilor Sportivi”, derulat în scopul sprijinirii micilor talente şi prevenirii comportamentelor deviante la copii şi adolescenţi.

Aflaţi la prima competiţie majoră, cei 30 de copii înscrişi în program se pregătesc de două ori pe săptămână în incinta Centrului de Recreere şi Dezvoltare Personală ”Conacul Golescu-Grant”, un spaţiu ce oferă gratuit activităţi culturale, sportive şi de petrecere a timpului liber pentru copii şi adolescenţii din comunitatea Sectorului 6.

Pe aceeaşi temă:

Mesajul transmis compatrioţilor de cea mai bună spadasină a lumii din 2013: „Să ne mândrim în fiecare zi că suntem ROMÂNI“

Ana Maria Brânză (29 de ani) a încheiat anul pe primul loc în ierarhia mondială, fiind cea mai bună spadasină din 2013. Scrimera stelistă a ţinut să le adreseze un mesaj tuturor compatrioţilor, cu ocazia Zilei Naţionale a României.

O româncă, cea mai bună spadasină din lume: „Premiul meu este al nostru. Vă mulţumesc!“

Pentru a treia oară în carieră, Ana Maria Brânză a încheiat anul pe primul loc în ierarhia mondială, fiind cea mai bună spadasină din 2013.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șoșoacă îi cere lui Călin Georgescu postul de prim-ministru în schimbul susținerii pentru turul II

HotNews acum 3 ore
Preşedintele Partidului S.O.S. România, eurodeputatul Diana Şoşoacă, a declarat, luni, în cadrul unei întâlniri electorale la Focşani, că îl va susţine pe candidatul independent Călin Georgescu în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale dacă a

Meciul UTA-Universitatea Craiova: Mircea Rednic - E o seară tristă, nu meritam să pierdem!

News.ro acum 2 ore
Mircea Rednic, antrenorul echipei UTA Arad, crede că formaţia pe care o conduce nu merita să piardă meciul cu Universitatea cRaiova, scor 1-2. ”E o seară tristă, nu meritam să pierdem la felul cum am jucat. Să ai 17 şuturi spre poartă, şapte pe poar

David Popovici: Aş avea un îndemn pentru lume, şi mai ales pentru tineri. În turul al doilea să votăm inteligent, să votăm pentru a ne apăra democraţia şi viitorul

News.ro acum o ora
Campionul olimpic la nataţie David Popovici a îndemnat, luni seară, lumea, dar mai ales tinerii, ca în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să voteze inteligent, să voteze pentru apărarea democraţiei şi a viitorului. ”Eu am votat, este foarte

Un bărbat care a ameninţat că va sparge cu barosul statuile din Timişoara pentru că nu sunt româneşti, amendat de Poliţie / El a sunat la 112 să anunţe că a fost dat afară din instituţia unde a făcut ameninţările

News.ro acum 4 ore
Un bărbat de 47 de ani a intrat în sediul Direcţiei Judeţene pentru Cultură Timiş şi a ameninţat că va sparge cu barosul toate statuile din Timişoara pe motiv că nu sunt româneşti. El a fost dat afară din instituţie, dar a sunat la Poliţie şi a ceru

Poli Iași a remizat cu FC Botoșani, iar Emil Săndoi a declarat: „Nu știu cum”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Emil Săndoi, antrenorul de la Poli Iași, a declarat la finalul că echipa sa trebuia să câștige partida.

Licitații - 26 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
S. CARFIL S.A., cu sediul în Braşov, organizează în data de 03.12.2024, ora 12.00, licitaţie deschisa cu strigare, după regula licitaţiei competitive, la un preţ în urcare pentru vanzarea Grupului de active „Secţia CARBURATOR”. Detalii www.carfil.ro

UPDATE - O bucată din tavanul unei săli de clasă a căzut peste doi elevi, în timpul cursurilor, la Târgu Mureş/ Cei doi copii, un băiat şi o fată, răniţi, el fiind transportat la spital/ Clasa, evacuată/ Poliţia face cercetări

News.ro acum 11 ore
O bucată din tavanul unei săli de clasă de la o şcoală din Târgu Mureş a căzut, luni, peste doi elevi, în timpul cursurilor. Cei doi copii, un băiat şi o fată, în vârstă de aproximativ 13 ani, au fost răniţi, fiind evaluaţi de cadrele medicale. Ulte

RAR Staţiile ITP autorizate pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală

Ziua Constanta acum 10 ore
Staţiile de inspecţie tehnice autorizate, care au solicitări din partea clienţilor, pot efectua inspecţia tehnică prin înregistrare manuală, iar la reluarea funcţionării aplicaţiei informatice respectivele verificări vor fi înregistrate în aplicaţi

Procurorul special Jack Smith renunţă la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump înainte de învestirea preşedintelui ales

News.ro acum 2 ore
Procurorii au renunţat luni la cele două cazuri penale federale împotriva lui Donald Trump, două dosare judiciare separate, înclinându-se în faţa realităţii că acestea nu vor fi finalizate sau nu vor continua înainte ca Trump să revină la Casa Albă

Şeful Comitetului Militar al NATO le cere companiilor din statele aliate să se pregătească pentru un „scenariu de război”

Ziare.com acum 3 ore
Un oficial militar de rang înalt al NATO a îndemnat luni, 25 noiembrie, companiile să fie pregătite pentru un scenariu de război și să își ajusteze liniile de producție și distribuție în consecință, pentru a fi mai puțin vulnerabile la șantajul unor

Vremea

București
acum

mar.

2°/7°
mie.

3°/6°
joi

5°/10°
vin.

5°/10°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

2°/7°
Constanta
acum

-3°
mar.

-3°/7°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
vin.

7°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

1°/7°
mie.

4°/6°
joi

3°/8°
vin.

4°/5°
Timisoara
acum

mar.

3°/8°
mie.

3°/8°
joi

6°/12°
vin.

4°/9°