La câteva zile de la Summit-ul Parteneriatului Estic de la Vilnius, România şi Moldova au semnat ieri două acorduri de cooperare militară, ministrul moldovean al Apărării, Vitalie Marinuţa, declarând că „importanţa dezvoltării parteneriatelor, în special cu România, creşte după Vilnius“. La rândul lui, preşedintele Nicolae Timofti a apreciat „forţa mentală şi militară a României, ca parte a Europei unite“.
Miniştrii Apărării din cele două ţări, Mircea Duşa şi Vitalie Marinuţa, au semnat ieri Acordul între Ministerul Apărării Naţionale din România şi Ministerul Apărării Naţionale din R. Moldova privind protecţia informaţiilor clasificate în domeniul militar şi Protocolul între cele două ministere privind colaborarea în domeniul învăţământului militar. Cele două acorduri aduc Moldova cu un pas mai aproape de Vest din punct de vedere militar, un domeniu extrem de sensibil la Chişinău, dar şi la Moscova. Documentele au fost calificate de ministrul moldovean ca fiind „de importanţă primordială pentru Ministerul Apărării din R. Moldova; ele vor permite o colaborare mai bună şi (…) vor da posibilitatea ca R. Moldova să facă un pas mai rapid în procesul de cooperare cu structurile nord-atlantice şi ca armata moldoveană să fie una mai modernă, mai bună. (...) Sunt convins că avem toate capacităţile să folosim la maximum posibilităţile pe care ni le oferă după parafarea acordului şi să demonstrăm scepticilor că asocierea sau integrarea în Uniunea Europeană va aduce numai beneficii Republicii Moldova, pe toate dimensiunile, inclusiv cea militară“.
Despre ce fel de „proces de cooperare cu structurile nord-atlantice“, Marinuţa nu a mai dat detalii, dar declaraţia dă seama despre o schimbare de mentalitate la vârful guvernului de la Chişinău, unde până nu demult orice referire la NATO putea declanşa o furtună politică. Acum, însuşi preşedintele Nicolae Timof